„Dar este, intr-adevar, greutatea cumplita si usuratatea frumoasa?

Povara cea mai grea ne striveste, ne face sa ne incovoiem sub ea, ne lipeste de pamant. Dar, in poezia de dragoste a tuturor veacurilor, femeia doreste sa fie impovarata de greutatea trupului barbatesc. Asadar, cea mai grea povara este, in acelasi timp, imaginea celei mai intense impliniri vitale. Cu cat mai grea e povara, cu atat mai apropiata de pamant e viata noastra, si cu atat e mai reala si mai adevarata.

In schimb, absenta totala a poverii face ca fiinta umana sa devina mai usoara ca aerul, sa zboare spre inaltimi, sa se indeparteze de pamant, de fiinta terestra, sa fie doar pe jumatate reala, iar miscarile sale sa fie deopotriva libere si nesemnificative. Si-atunci, ce sa alegem? Greutatea sau usuratatea?”
Milan Kundera, Insuportabila usuratate a fiintei

exista scriitori care au, in unele fragmente, flerul unui resort interior al fiintei umane ce decide finaluri neasteptate. cu alte cuvinte, scriitura lor suprinde exact goliciunea fiintei care alege, in locul drumului scurt, drumul cel lung catre Meca. in opinia mea, acest fler tine de dovedirea unei genialitati rapace, aidoma unui animal lucid, infometat si de o precizie iesita din comun.

am inceput in ultima luna trei carti ai am presimtit si prezis fiecarui autor samburele de genialitate.
prima, toba de tinichea a lui gunter grass, s-a dovedit a fi un soc. veci nu m-as fi asteptat ca un scriitor german sa aiba un astfel de organ fin al imaginarului.
a doua, versetele satanice a lui salman rushdie, anunta o scriitura cum n-am citit alta. e ca si cum scriitorul se lasa posedat de cuvinte, ai presimtirea unui roman care se construieste prin insusi forta argumentelor sale, iar scriitorul e un fel de olar al formei.

a treia, cartea lui kundera din care am si citat, pare sa fie, in momentul acesta, cea mai apropiata gustului meu, pentru felul in care anunta un episod pe care il urmaresc de cativa ani prin cartile pe care le citesc: rastignirea omului intre greutate si usuratate.

exista cititori, pe de alta parte, care ghicesc uneori, de-a lungul volumelor pe care le parcurg, linia cate unui adevar care nu se arata niciodata in plenitudinea lui. senzatia asta mi-a lasat-o mie inceputul romanului lui kundera: ca exista o legatura fina dintr-o materie cu textura aproape emotionala intre eterna reintoarcere, alegerea drumului, pustnicul lui plesu care traieste pe un stalp, episodul biblic al plecarii din Sodoma si Gomora fara voie de a intoarce privirea inapoi, boala uitarii a personajelor lui marques din un veac de singuratate, rasucirea in sine a calugaritelor bene gesserit…

cuvantul acestei legaturi, numele ei, imi este ascuns, insa.

Anunțuri