ah, ce frumos mor personajele din poveste, uman si cald, fara nicio adiere din spaima aceea neagra care marcheaza mortii din lumea noastra!

la ora la care va scriu aceste randuri, bravul Pisicaine a cazut, iar cele trei vieti si jumatate ale sale s-au risipit pe campurile de batalie din valea capercilor in adiere de capsuni si ciuperci rare. sa nu va mire melancolia mea, Pisicainele merita toate onorurile din lume si este cu atat mai real cu cat el este dintr-o poveste.

cu el s-au dus si minotaurul Samoil, vegheat de plansul ochilor galbeni ai bufnitei Kaliopi, si sute de crapi-cu-ochi-bulbucati si furnici verzi si vinete… intre timp, micul si curatul Teodosie a ramas sa conduca un regat cu gandul la capsuni si prajituri, secondat cu intelepciune de fantoma Otilia si de Micul Monstrulet.

nu cred ca Teodosie e un mic print autohton, decat, poate, prin neprihanirea lui. in rest, Teodosie e un prichindel cat se poate de normal, care ar renunta la un tron pentru un somn bun si o masa gustoasa. el nu are dileme de moralitate si nu recunoaste binele si raul decat instinctual. si totusi, cuvintele sale intorc sortii unor batalii si nasc adevarate crize etice, vezi exemplul Somnului Protector. Teodosie este copilul pur, eu mi l-am imaginat cu picioare pufoase si rozalii, cu mersul leganat si obrajori grasuni mirosind a capsuni si cu buzunarele pline de bomboane de toate culorile. inocenta sa e fara margini, ea este de fapt motorul epic al intregii povesti, inocenta lui Teodosie misca armate intregi si aduce izbanzi de necrezut.

da, Teodosie este doar o idee, insa este o idee pura. frumusetea si curajul ei restabilesc, in fapt, ordinea logica a Universului. Teodosie isi scrie propria poveste, iesind din ea.

in rest, ramane parfumul acela al povestii frumoase si eroice cu inlestarea dintre bine si rau. ramane parfumul scurtei adresari editorului, care cred ca pana si „celor mici” le va parea cu adevarat cretin. am remarcat cu uimire ca, in poveste, nici personajele negative nu sunt rele cu desavarsire. de pilda, instrumentele de tortura ale lui Otto sunt cu adevarat hazoase. singurul monstruos in poveste este Somnul Protector (pradoxal, mie numele imi suna foarte a bun si drept inainte sa fi citit cartea), in care am ghicit scarbosenia si mentalitatea baronului modern. insa, fiind personaj de poveste, pana si Somnul Protector e induiosator: prin sinceritate.

in fapt, Teodosie cel Mic nu face altceva decat sa restabileasca ordinea fireasca a lumii: ea pare mai normala in poveste decat in realitate.

Anunțuri