Define irony: a bunch of idiots dancing around on a plane to a song made famous by a band that died in a plane crash.

iata o poveste trista.

azi, lansarea de carte de la ubb, personaje principale octavian hoandra si andrei marga. n-am retinut numele unui al treilea director de la gradina botanica, autorul unui volum despre religie si ecologie.

trecand, dupa primele fraze ale lui marga, prin uimire/nedumerire/furie/dezgust/amuzament, m-a cuprins la un moment dat o mila teribila. prima data pentru clujul-meu-din-vis, pentru turnurile lui cucerite de impostori, pentru intelectualii lui adevarati condamnati la exod, pentru ca, intr-un final, a ajuns pe mana unor pseudo-lideri ai momentului.

pentru niste oameni care spun in cetatea gandurilor ca adevarul este minciuna si dragostea este ura. mila, sufocanta, obositoare, neindestulata.

insa ce m-a uimit cel mai mult, ascultandu-l pe poetul ion muresan in timp ce lauda, de pilda, „setul de valori” al lui octavian hoandra, sau pe andrei marga vorbind despre valorile jurnalistului, a fost intunericul acestor personaje. nu poti sa faci una si sa vorbesti exact opusul. in momentul in care faci asta, ar trebui sa-ti asiguri un rol de histrion sau nebun, dar nu unul serios, „dedicat societatii”. e ridicol. e de un ridicol trist, dezolant.

mai apoi, am gasit ironic felul lui octavian hoandra de a pune problema. volumul sau este o colectie de editoriale scrise de-a lungul timpului si reunite sub titlul unuia singur: vremea hienelor. in care ii blameaza pe acei jurnalisti care… de pilda au sarit „la gatul” lui liviu man, inainte ca un judecator sa se pronunte in cazul sau. banuiesc ca multi din categoria hiena au refuzat sa il toarne pe liviu man la vreo instanta sau alta si s-au limitat la acoperirea subiectului.

sarind peste o suita intreaga de personalitati care au vorbit din visele lor, si nu din realitate, nu m-am putut abtine sa nu remarc schizoidia peisajului: a vorbi despre jurnalismul liber atunci cand in propria universitate iti bruschezi ganditorii, pentru ca nu iti dau dreptate, este, daca nu ipocrit, atunci macar o alterare a capacitatii de distingere a granitelor dintre bine si rau, in esenta lor.

cat despre „elitele” de la lansari, cu generozitate, a fost un eveniment monden de salutat procurori (?!), oameni politici si jurnalisti feluriti. nu stiu daca altii s-au simtit jigniti acolo, eu am avut un moment, insa mi-a trecut repede. tocmai in ideea ca suntem intr-o piesa a lui orwell si eu stiu ca adevarul nu este minciuna. si iubesc intr-un fel in care nu incape ura.

m-am suspectat de ipocrizie la randul meu, acum cateva minute cand autorul vremii hienelor mi-a multumit ca m-am dus la lansare. am zambit si nu am putut sa spun nimic, parte pentru ca resimteam din nou jena aceea pentru jena pe care ar fi trebuit s-o aiba ei, parte pentru ca, intr-un final, omul a vrut sa imparta bucuria lui si poate ca nu trebuia sa i-o strice nimeni.

ca o „hiena” insomniaca si neobosita ce m-am descoperit, cred ca acest autor vrea, in sinea lui, sa se mantuiasca. mai mult ca orice. si tot ca o „hienutza” adevarata, nu pot decat sa-i doresc asta. poate de asta am scris ceea ce am scris, ca o pledoarie pentru sinceritate. elibereaza.

pana la urma, ca un indemn optimist, cum spunea pavel, dumnezeu e mai aproape de cei cazuti, decat de cei luminati.

Anunțuri