da, rumeg de ceva vreme despre ingeri, scrisa de andrei plesu si oferita de el. am citit acasa catva, dupa care la munte o parte si am decis ca nu merita citita decat la munte. e ca un fel de respect si rever de curtoazie gingasha pe care am decis ca volumul il merita.

si, asadar cu tenishii mei verzi langa apa, cu mintea ozonata, am inceput sa descopar incet incet lumea in care situeaza plesu ingerii si felul duios-sharp-luminos in care ii contureaza. lasand la o parte tema ingerului personal, pe care fiecare cred ca o simte, mai devreme sau mai tarziu, am decis sa scriu aici despre cateva lucruri pe care eu le-am aflat de la plesu din cartzulie si care, cu siguranta, sunt putin cunoscute.

mi-a ramas in minte discutia despre ingerii neamurilor, e acolo un citat pe care l-am recitit de zeci de ori, in care ni se explica ingemanarea cu puterea ingerului: el poate fi coptat cu creativitatea unei comunitati, poate fi pus in slujba ideii inalte a comunitatii. de fapt, din cat am citit eu, ingerii sunt insusi ideea de curaj, ingeniozitate si neobosire. un fel de protectori cu intuitia viitorului, dar care nu intervin direct ci shape-uiesc drumurile, se adreseaza sufletului atunci cand al poate sa aleaga o directie sau alta. se spunea in acea carte ca ingerii sunt cruzi in bunatatea lor, ceea ce am gasit frumos.

ce am mai gasit, iarasi, a fost o interpretare a pustnicului, a calugarului care alege calea lui dumnezeu din dorinta de a pasi in lumea in care se poate alatura ingerilor in lucrarea lor. ei sunt descrisi ca niste „dansatori” intre cer si pamant, intre lucrarea inalta si menajeria interioara. iata un destin fascinant. sa ai mintea treaza si nelenevita, sa speri si sa cauti mereu desavarsirea impotriva propriilor slabiciuni si neincrederi, si totusi sa nu te smintesti si sa nu pacatuiesti cu orgoliul… sa fii prins in des-prindere…

una peste alta, mai este de remarcat blandetea voioasa si sfiosenia prezentarii lui plesu. pentru o tema sensibila cum sunt ingerii, omul gaseste explicatii si interpretari care nu frustreaza intelectul, asa cum mi se pare mie ca o fac tezele „populare” despre ingeri. sau ca s-o spun altfel. de mica, bunica din partea mamei, Dumnezeu s-o ierte, m-a invatat cu frica lui Dumnezeu. dar chiar cu frica. tin minte si acum cum vedeam in tabloul din perete gura arhanghelului miscandu-se si eram speriata de idee, terifiata de ceva ce nu pot intelege.

ei bine, cartea lui plesu, atata cat am rumegat-o, mi-a pus inapoi in cap linistea si lumina care vin impreuna odata cu re-imprietenirea cu ingerul. pana la urma, in toata discutia asta, plesu pune inapoi vigoarea si trezia ingerului, dar si bucuria si curajul unui tel ales. exemplul care m-a cucerit a fost al unui calugar, numele imi scapa, marturisesc cu rusine, care a trait zeci de ani in varful unui stalp.

nuantati voi.

Anunțuri