„De ce nu ne tulburam atunci cand Dumnezeu merge inaintea noastra, ci numai daca e in urma noastra?”

Milorad Pavic scrie in „ultima iubire la tarigrad” propria interpretare la major arcana din tarot. scriitura lui urca de la sine in pielea si carnea unui soldat care isi cauta tatal si il afla viu, dar mort de trei ori si care trece prin toate cele 22 de ipostaze ale etalarii cartilor din arcana mare.

mmm, si scrie cu condimente si cu cuvinte adevarate care creeaza imagini de forta cum am mai vazut doar la marquez. n-am mai citit nimic de pavic, nu stiu daca asta e stilul lui, dar in „ultima iubire…” m-am ciocnit de franchetea unui limbaj pe jumatate magic si pe jumatate sangeriu si mustos.

ce intuieste pavic mai bine ca orice scriitor pe care l-am citit pana acum e un fel de naturalete a instinctului uman. oamenii lui pavic ravnesc cu o pofta uriasa, asculta, miros si mananca intocmai ca un roi de termite. toate suvoaiele vietii izbucnesc prin personajele sale, profund sexuate si bine infipte in carnalitatea lor.

oamenii lui pavic sunt mai oameni decat noi insine.  si se asculta. pe ei insisi. isi asculta o „foame mica de sub inima”.

sunt abia la jumatate. cand o sa stiu tot, va voi spune…

Anunțuri