jurnalistul “mic”. o specie pe cale de disparitie

pentru ca este, clar, o specie pe cale de disparitie. acel jurnalist care stie ca meseria lui este aceea de a dezvalui fapte. de cele mai multe ori urate. de la un numar repetitiv incolo, scarboase. de la un alt numar, banalitati.

serios. cand a fost ultima oara cand v-a placut un jurnalist pentru subiectul pe care l-a scris. nu pentru opinia, nu pentru abordarea (desi si asta conteaza mult), pur si simplu pentru ideea si declaratiile pe care le-a dat.

pentru ca, talibani sau nu, pe bani sau nu, oricum ar fi, jurnalist este cel care (intr-o ordine fara ordine):

1. functioneaza dupa un criteriu unic. informarea cititorului. stie ca jurnalismul nu are un rol “educativ”. jurnalistul evita opiniile sale personale, in afara editorialelor. jurnalistul functioneaza cu declaratii, reactii, toate raportate la niste fapte. sau principii.

2. stie ca, desi va da un subiect sensibil, nu il va suna a doua zi niciuna din partile implicate. nici macar cele politice. se numeste seriozitate si echidistanta.

3. citeste toate ziarele. informatiile stau nevalorificate peste tot.

4. nu alege vreodata o tabara. rolul sau este mai inalt de atat. rolul sau sta in a-si informa corect cititorul.

5. nu prea apare la tv. treaba lui nu e acolo. treaba lui e printre oameni.

6. pune intrebari ciudate si pare depasit de nume si functii. niciodata nu lasa o intrebare fara raspuns, oricat de “cretina” pare. insista stupid pana la a fi luat de tampit de colegi. are curaj.

7. cunoaste exact oamenii pentru care scrie. nu va intreba niciodata intr-un interviu ceva “mega-destept” cu riscul de a rata jocul interviului: acela de a arata cine este interlocutorul. jurnalistul pursange nu vrea sa arate cat e el de destept.

8. scrie intotdeauna un text cu balantza. gasim in el raspunsuri formulate de personaje. intotdeauna un jurnalist va lua reactia celui acuzat. intotdeauna.

9. are propriile lui idei. scrie din “pitici”, si ii iese. un jurnalist este recunoscut dupa subiectele lui despre care s-a vorbit saptamani la rand, nu dupa judecatile lui de valoare.

10. in fine, un jurnalist este acela care desface. nu e treaba lui sa dea premii, sa laude sau sa seteze trenduri. un jurnalist este acela care, din proprie initiativa, nu preda un text copiat, fusherit sau banal. e sub demnitatea lui. un jurnalist lucreaza cu exclusivitati. cu ideile lui.

in acelasi ritm, nu este un jurnalist cel care:

1. scrie doar editoriale referindu-se la cei de sub el (cei care muncesc, de fapt) ca fiind “colegii mei”. noi niciodata nu.

2. scrie din prima opinie si e de parere ca e geniala.

3. are si o agentie de publicitate. cum ar veni, cu o mana opiniile, cu una contractele.

4. nu a scris o stire in viata lui. dar’mite o ancheta. o exclusivitate.

5. (poate ar trebui sa fie pe primul loc) crede ca cititorul e un fel de balast. un motiv secundar. un fraier.

6. este membru intr-un partid politic.

7. este sunat pentru ca materialele jurnalistilor de la primele 10 puncte sa dispara. si ele dispar. cu motivatiile de rigoare.

8. crede ca nu mai are nimic de invatat in meserie.

9. scrie din prima opinie si e de parere ca e geniala.

10. cu riscul de a ma repeta: nu a scris o stire in viata lui. dar’mite o ancheta. o exclusivitate.

scriu asta sub spectrul acestei campanii. am crezut ca am depasit demult faza nouazecista in aceasta meserie. din pacate, am senzatia ca suntem doar la un inceput. am facut un salt in gol. e din nou vremea editorialelor “luminatoare”, in timp ce ziarele gem de lipsa de informatie.

“ana are mere” trage sa moara. in locul ei, putem citi despre filosofia lui a avea, cat de mari sunt tatele lui ana si, nu in ultimul rand, cat costa merele.

e putin? e bine? merita pretul unui salariu? ne asumam inca 20 de ani? in orice lant trofic, disparitia verigii de la baza, cea aparent banala si neimportanta, inseamna disparitia ecosistemelor.

“Am ceva ce multi expirati din acest domeniu nu au avut vreodata ori nu mai au din vremurile in care le-a trecut pe la nas primul plic cu bani”

“Dar Imparatul e dezbracat!”
HC Andersen, Hainele cele noi ale imparatului

iata un mesaj din partea unui tanar jurnalist clujean, dedicat patronilor de ziare din cluj. un mesaj curajos care ma face sa cred, vorba unui prieten, ca inca nu e prea tarziu, inca mai sunt sanse. cititi aceste randuri si bucurati-va cu mine de curajul si frumusetea lor. treceti-va un “bifat” la doza de optimism. puneti-va intrebari cand adulati cate un editorialist plin de adevaruri. puneti-va intrebari despre libertatea pe care o aveti, de fapt. amintiti-va, dragi colegi, cand ati simtit ultima data satisfactia scrierii unui text? cand v-ati privit numele in ziar cu mandrie, cand v-ati simtit apreciat si rasplatit de sef pentru ideile corecte, de bun simt? si, inca o data, va rog, cititi cu mine ce spune acest jurnalist tanar, curajos, naiv si sincer pana in maduva oaselor. declicul s-a produs. “imparatul” a fost dat de gol.

Reiau si spun din nou cateva lucruri. Mi-am facut o imagine clara despre ce face, de fapt, patronul de gazeta in Cluj. Poate nu e cazul sa generalizez, insa vreau sa atrag atentia ca prea mult noi, jurnalistii, facem studii, dezbatem, povestim, ne pripim in scaunele din redactii si asteptam ziua salariului decat sa dam doi bani pe noi. Nu ne respectam deloc noi insine, atunci la ce sa ne mai asteptam la patronat?

Hai sa postam pe forum toate comunicatele primite de la Clubul Roman de Presa, care se plictiseste la fel ca noi si sa scuipam in sec atunci cand vine vorba de respect. Poate colegul Tibi spunea bine, nu am de ce sa imi exprim punctul de vedere deoarece nu conteaza, sunt prea mic, nu am un nume. Dar am constiinta, am idei, am respect fata de sine. Am ceva ce multi expirati din acest domeniu nu au avut vreodata ori nu mai au din vremurile in care le-a trecut pe la nas primul plic cu bani venit de stiu ei unde.

si pentru doza de concret: conducerea cotidianului “foaia transilvana” a concediat un jurnalist astazi, dupa ce pe formului asociatiei profesionistilor de presa din cluj un alt ziarist (cel cu mesajul din titlu) a ridicat problema umilintelor la care sunt supusi tinerii jurnalisti de la cotidianul amintit. cititi aici detaliile povestite chiar de cel care a “spart gheata” si a relatat cum tinerii jurnalisti sunt amenintati cu taierea salariului daca nu semneaza anumite texte.

mihnea cel rau s-a facut blogger. si eu

si-a facut blog. ne cheama sa ne sarim cu el. hei, uai nat? parca l-am mai scris cand s-a dus redactor sef la Cotidianul: mihnea cel rau, “ticu” de la clujianu, seeeee-diiinta! de la ZC, “pe cai, voinicii mei” . pai si sa nu sari? HUUUUUUUUU-hAAAAA!!! (explicatie audio: saritura mea preferata, una a mintii, saritura de suflet, exclamatia lui al pacino gonind, orb, la volanul masinii rosii sport, parfum de femeie, gonind, orb, viteza, volan, orb viteza…)

uite, asa mi se intampla de o vreme. intru chitita sa scriu ce ma nerveaza, ce mi se opreste in gat, ce ma umple de scarba, ce ma bucura…. si dupa ce ambalez putin motorul, constat ca bre… da-i naibii pe aia… scru ailalti… am intrat asa intr-o pasa de pas… mai scriu cate una acrisoara cu dedicatie, iar pe la final ma gandesc: “pfuuu, la ce bun?! o sa schimb lumea? nu! o sa…? nu… la ce bun?! ma revolt cand aud ce-mi mai povestesc vechii prieteni ca a ajuns “presa clujeana”, dupa care ma gandesc: si ce?! pai pe astia nu-i intereseaza valoarea sau corectitudinea, ci doar banuuuu’, fara numar, baga sub camasa! ce sens are sa-i spui unuia din asta de valori? se sterge cu ele la fund, sa avem pardon. ba chiar mai rau, se sterge cu ele la fund dupa ce s-a iubit cu ele in scris pe larg… valori-egal-ce-vorbim-noi-cand-nu-sunt-altii-si-ne-pisam-pe-ele, nu baietzi?

asa ca intreb: m-am mamizat? m-am alienat? am devenit cinica? am crescut? exista sictir dupa blog?
)

“succesuri” marca tene de la sarmisegetuza

il tineti minte? tene cu manifestarile lui de roman verde, acu cateva zile scria intr-un comentariu ca el e constiinta viitoare a romaniei. dupa ce am citit azi, de dimineata, pe un site de stiri, sper sa nu fie si gramatica viitoare a romaniei.

ma irita apostolii astia ai neamului care crapa de atata eminescu si creanga, dar cand pun mana pe pix, nu stiu sa faca naibii un acord corect. se freaca cu tricolorul pe ceafa pe la toate statuile de domnitori, dar nu stiu cand se scrie “sau” ori “s-au” in limba stramosilor lor care au udat cu sange pamantul blablabla…

spicuim din text:
“In aceasta carte, autorul sublinia rolul crucial a unei clipe istorice in desfasurare s-au schimbarea unui eveniment istoric major”

daca cu gramatica ne-am lamurit, cateva randuri mai jos ne lamurim si cu exprimarea.
“Aceste clipe astrale daca nu sunt exploatate la momentul oportun, soarta favorabila a istoriei isi intoarce fata de la cei care au avut-o si nu au profitat de ea”

si faza care mi-a placut mie cel mai tare, in anul 2008, cu nokia, emerson, 1 miliard de euro investitii in judet si jumate din municipiu reasfaltat si modernizat, tene concluzioneaza: “Clujul trece printr-o criza de dezvoltare”.

intr-un volum publicat la polirom, ruxandra cesereanu descria cel mai bine indivizii de genul asta, infectati de “trecutul glorios” si alte formule nationaliste, dar care gandesc cu greseli gramaticale.

“Narcisismul păstos nu îl împiedică pe Animal să sucombe din când în când unui complex de inferioritate, atunci când este scos din ţâţâni. În acele clipe febrile, el devine, brusc, naţionalist, umflat de ciorba boborului pe care ar râvni să îl păstorească. Mănâncă această ciorbă prea repede, iar stomacul său reacţionează ca atare: Animalul flatulează şi eructează, fiindcă şi acestea sunt nişte fapte de viaţă, pentru a demonstra că este cel potrivit, singurul, alesul, pentru ţara sa”
(Năravuri româneşti, Editura Polirom, 2007)

noua ordine jurnalistica. (c) base&tru&ciutacu

din gura aghesmuita de sampania lui becali si tortul lui maximus s-a lansat la apa noul brand jurnalistic casual, sezonul primavara-vara-campanie – tonomatul. pentru ca trend-setter-ul sa nu fi tunat degeaba, directorii de marketing cu nume de jurnalisti au luat iute robotelul, i-au taiat motzul si l-au trimis in lume, imbracat in staniol auriu.

efectul?

intre pixul “scarbit” cu care n-a semnat in scanteia traian ungureanu si vocalizele de latrau-erou al muncii jurnalistice exersate de ciutacu, intr-un punct in care opiniile justitiar-lipicioase ale primului si scuipaturile celuilalt se amesteca pana devin principial-identice, s-au trezit peste noapte o suma de oameni a caror singura vina este aceea de a fi iubit o meserie – cea de jurnalist.

balastul care umple ziarele de informatii, altfel neimportante decat prin faptul ca ajung, la un moment dat, sa desavarseasca pagina pe care editorialistul genial o lasa posteritatii. puletele. jurnalistul. simplu. ne-scriitor de editoriale. ne-fauritor cu gura al viitoarei ordini democratice. ne-slujitor al idealurilor milenare de independenta si suveranitate. ne-vazut la tv cu figura incruntata spre viitor. ne-auzit analizand si comentand vesnica pomenire a unei declaratii politice lipsita de vigoare.

pentru pulete, din sufletul lui marcat de libertatea occidentului, traian ungureanu a scris azi:
<Dupa politicieni, preoti si magistrati, ziaristii si-au pierdut reputatia si au cistigat instinctul de iedera. Dati-le o directie si un perete de vila. (cu varianta innobilata cazare, masa, ras, tuns, frezat intr-o mare capitala europeana… n.a.) Se vor mula si catara, sub scut, strigind, coordonat, la intervale regulate, ceva despre „libertatea presei“.>

fascinant nu este rahatul trimis cu basculanta, ci familiaritatea cu care constiinta editorialistului descrie un procedeu. ma intreb, de la inceputul textului si pana la sfarsitul lui, cui se adreseaza editorialistul. care este publicul sau? cine sunt cei capabili sa dea o directie si un perete de vila? care e metoda, probabil empirica, prin care domnul ungureanu a descoperit principiul devenirii ziaristilor in general?

ma tot mir de succesul pe care il au bolovanii lui basescu aruncati in lac si miile de analisti, specialisti, editorialisti care analizeaza pozitia pietrei pe fundul lacului si insemnatatea morala a acesteia. intr-o gasca care ar realiza un ciao darwin mai reusit decat zilele cele mai bune ale lui dan negru, s-a pornit, a milioana oara, cruciada legitimitatii.

la gura unor presedinti cu state de plata pe la pcr, dna si alte stabilimente onorabile, din sub-uman in animal, puletele s-a vazut tarat peste tot. de cateva zile, el a coborat inca o treapta, ultima, in mineral, in lumea ne-fiintelor. o agentie de publicitate mare cat opinia publica i-a pus in loc de minte si inima niste fise si vreo doua optiuni, fix dupa chipul si asemanarea staff-ului creativ.

unde s-au dus, cand au apus…?

e o chestie care ma zgandareste de mai multa vreme. de ce nu exista in cluj un edtorialist care sa vanda ziarul, asa cum exista, de exemplu, la cateva ziare nationale? sunt zile in care scriu oameni gen hurezeanu sau doru buscu sau ctp, si textele lor sunt cele mai citite, indiferent de ce mai apare in ziarul respectiv.

se poate spune ca omul ia ziarul pentru comentariul ala, pentru felul in care editorialistul prezinta opinia sa asupra unui fapt. e vorba de existenta, in primul rand, a unui stil, apoi de aprecierea cvasi-unanima a stilului si, implicit, a valorilor pe care acesta le implica. mai mult, cred ca e vorba de increderea directa cititor-jurnalist, dobandita in timp.

or, la cluj, editorialele trec rar, si in cazuri majoritar accidentale, de 2-300 de citiri. parte pentru ca majoritatea nu sunt editoriale ci taclale, asa numitele “analize” care reunesc ceea ce toata lumea stia deja privitor la un subiect. editorial presupune, in primul rand, o viziune noua, o abordare originala. o opinie personala, nu o trecere in revista a unor fapte.

cel mai trist mi se pare cazul marga, care nu am inteles exact inca ce scrie, un fel de note de lectura legate de niste concepte care intereseaza 2-3 oameni si care abia aduna, in zilele bune, peste 100 de citiri, si alea cu oboseala. mi se pare anormal, si aici revin la dezbaterea aia cu produsele culturale alien, ca un om care, cel putin teoretic, are un potential cultural atat de vast, sa produca texte de un plict asa covarsitor. poate daca ar fi mai inovativ, mai putin scolastic si daca s-ar juca cu textul, am citi mai multi.

si blazarea asta a personalitatii se vede si la moderatorii de (asa-numit) talk-show clujean. majoritatea se multumesc sa fie un fel de interlocutori plictisiti care nu vor, in primul rand, sa joace regula jurnalismului: e nevoie de o stire. nu cred ca niciunul dintre ei nu-si doreste sa-si vada a doua zi numele in ziar, intr-o stire despre o declaratie extraordinara a invitatului sau. asa le-ar creste si audienta, for god’s sake, cineva in afara de gasca lor de prieteni ar vorbi a doua zi despre ce-a zis x sau y in in emisiunea lui.

de ce sa ma uit la o emisiune in care discutiile pornesc de la “si… ce mai faceti?”, iar invitatul e pupat pe toate partile si “rugat” cum ar veni sa povesteasca ce-i trece lui prin cap. super plict. nu e taxat pentru gafe, nu e pus sa-si dovedeasca afirmatiile, e ca la cafenea, mai zici tu ceva, mai zic si io…

si nu pricep, e vorba de lipsa de personalitate, de originalitate? de lipsa de idei? de blazare? de dorinta de-a fi “dat” bine cu toti? de lipsa de profesionalism?…

asa un oras universitar si asa putina efervescentza… imi doresc sa existe o rubricutza sau un om care sa scrie editorial, si pentru care sa cumpar un produs, sa consider ca merita tot eventualul balast doar pentru un text savuros si o abordare isteata. nu ghiuluri si tigari de foi, nu povesti expirate, nu fantezii sexuale de primavara, nu nu nu si nu

si la capitolul asta am in minte doar doua nume. unul e tanar si-mi place sa-l citesc, e un fost coleg, adrian demian groza. in rest…

stop. si de la capat?

cum ii ziceam azi unui amic: de la intai, luna viitoare, libera de orice contract. decizia are legatura si cu starea de burtica-de-opt-luni-de-sarcina, dar in mod covarsitor cu dispozitia mea de a aprecia singura cu cine si de ce lucrez, in special dupa ce am vazut si auzit in ultimele zile. si aici e ca la divortzuri: nepotrivire de caracter

e foarte ciudat. de patru ani m-am obisnuit sa ma trezesc dimineata, sa deschid tv-ul pe realitatea, sa ma imbrac si sa ajung la redactie: intai pe 9 jumate, apoi pe 10… sa citesc ziarele, sa vad acelasi subiect prezentat in toate felurile, sa invat din titlurile date de altii, din subiectele abordate de altii. ti se grefeaza in memorie: mirosul de ziare amestecat cu mirosul de cafea, cu sunetul cooler-ului care trezeste adormirea calculatorului, fratele istet si bazaicios cu mintea cat o baza de date.

e ceva nobil in dimineata meseriei asteia, mai ales daca stii si vrei s-o faci asa cum merita. e un fior ca te asteapta ceva nou, ca vei avea sansa sa-ti uimesti/sochezi/informezi/incanti cititorii inca o zi, ca sta in puterea ta sa schimbi lumea, oricat de naiv suna. e o provocare la creativitate si la joc, e ca un turnir, doar ca esti singurul cavaler si din partea opusa vine Lumea. e emotionant

tin minte ca in facultate faceam misto de un prieten ca e “insurat cu jurnalistica”… adevarul e ca iti intra in sange si devine un fel de a fi, un fel de a privi lucrurile, insa pana la urma cred ca asa se intampla cu orice meserie pe care o faci cu respect si self-involved. in momente de genul asta imi e clar ca nu vreau sa fac altceva…

si-acu ma trezesc in fata marii dileme: in ziua aia de intai, dimineata, ce o sa fac?

ca idei am si nu ma vad stand si asteptand barza cu ochii pe geam

in aceeasi ordine de idei, am si o groaza de carti pe care le-am tot amanat la citit, o groaza de idei pe care nu le-am scris. mi-i dor sa recitesc in casa bunicilor mancand prajitura cu ciocolata, mi-e dor sa ma plimb ca-n facultate, cu mainile-n buzunar si gandurile spanzurand in crengile copacilor, mi-e dor sa citesc ziarele dimineata in cafenea fara sa imi zic: intro-ul e cam slabutz, textul nu incepe cu stirea, aoleu, ai fasait subiectuuuu!

cred ca pana la urma, tre sa impac workaholica cu lifeaholika din mine! noroc ca nu suntem (prea) multe

ce valori mai avem? (ipostaze pentru un mic blazon de rezerva)

despre blazon, da.

imi povestea cineva, si-mi pare rau ca nu mai tin minte cine anume, ca “ghilotina” din centrul clujului a fost construita special cu clopotul acela deasupra numelor victimelor Revolutiei, pentru ca oricine, in momentul in care simte libertatea de exprimare sau valorile democratiei atacate, sa poata sa sune clopotul si sa adune orasul. habar n-am daca povestea e adevarata, insa marturisesc ca am trecut de zeci de ori pe langa monument, care a devenit intre timp un banal loc de pelerinaj pentru mirese, si de ficare data m-am simtit datoare sa trag de funia aia, fara s-o fac, evident, niciodata. si, in afara demonului meu personal, m-as fi asteptat ca altii, mai indreptatiti decat mine, s-o faca.

vorbeam zilele trecute cu prieteni vechi despre societatea civila din romania, si le inteleg perfect frustrarea cand vine vorba de manifestarile acestei “societati”. ce sa zic, exemplul cu protestul lado din cluj care nu s-a mai tinut ca presedinta era racita este metafora perfecta a banalului in care s-a cufundat (si) aceasta realitate. si ma gandesc ca, de fapt, nu ideea de societate civila e proasta, ci insasi madam societatea. numai ca, din pacate, in amalgamul asta de idei, bine, rau si ipocrizie care a ramas dupa disparitia comunismului vizibil, in “constiinta” asta colectiva, sa-i zic asa, ideile mor in fata persoanelor care le reprezinta. de pilda, biata societate civila e confundata cu membrii ei, politica cu politicienii, jurnalismul cu jurnalistii, etc.

cum ar veni, nu mai exista linia accea subtire care sa delimiteze ce avem de ce ar trebui sa avem.

urmarind ani la rand discursurile politicienilor, am realizat, intr-un final, ca toate situatiile lor conflictuale nu pornesc de la ce cred unii despre altii sau ideologii sau altceva: obsedant, toate discursurile lor urmaresc acelasi lucru: contestarea legitimitatii celuilalt. iata cum devin castigatori cei ce striga cel mai tare “hotul!”. e normal, intr-o tara care nu si-a aratat hotii niciodata, sa faca “rating” justitionarismul. si odata cu el, pleiada lui de amici: populismul, maruntisul, minciuna, rasucirea realitatii.

spunea vasile dincu intr-un interviu despre nastase ca are ce face inapoi in partid, dupa ce “isi rezolva problemele cu justitia”. pe mine una m-a socat declaratia lui: arata exact dimensiunea pe care o dau politicienii notiunii. cu justitia poti sa “ai probleme”, o bagatela, “facem sa fie bine”. cum iti “rezolvi” problemele cu justitia?! sau exemplul orban, sau exemplul curtea constitutionala, sau exemplul…

asa ca daca e sa stam sa adunam un “ansamblu de semne distinctive”, nu stiu daca iese ceva optimist. e o ruptura atat de trainica, pentru ca asta e cuvantul, intre mintea si trupul romaniei, incat imi vine sa cred ca inca traim intr-un Pitesti urias. in care fratele il schingiuieste pe frate.

si revin iar la imaginea clopotului de la “ghilotina” si la visul meu: acela ca intr-o zi, cineva o sa-l sune cu atata forta si o sa “destepte” orasul (nu sa-l trezeasca, sa-l destepte!). ce gest frumos si crud si naiv si emotionant ar fi…

sau n-am facut niciun pas inainte si e tot cum spuneau copiii aceia frumosi cu camasile patate de sange, care s-au dus putin: “ne credeti numai cand murim”.

jurnalistilor clujeni.

in lumina ultimelor discutii despre asociatia profesionistilor de presa din cluj (appc), cred ca e momentul ca actuala conducere a appc sau ce a mai ramas din ea sa priceapa ca e un moment crucial si sa foloseasca ultimele demisii ca pe un pretext de dialog cu toti jurnalistii din cluj.

concret, nu cred ca e cazul si nici nu cred ca e benefic sa apara o noua asociatie, asa cum se vehiculeaza pe unele bloguri. ar crea un precedent dezastruos care ar insemna ca oricare trei oameni nemultumiti pleaca si-si fac “asociatia lor”, ca sa zic asa. ar insemna, din nou, ca in loc de o asociatie profesionala, am avea de a face cu asociatii de cartier, gasca, bloc sau prieteni. or, asta trebuie evitat, mai ales ca urmeaza doi ani electorali si predispozitiile pentru derapaje exista deja.

am gasit un comentariu care m-a uimit prin bun simt, apartine unui student cred, Radu, care ar trebui sa fie in opinia mea, generatia careia sa-i poarte grija un appc normal. cred ca ciprian rus si mihai soica ar trebui sa invite toata presa clujeana la un dialog, sa vedem cum resuscitam asociatia asta, care e din ce in ce mai putin reprezentativa pentru toata presa clujeana. cred ca, in momentul asta, orgoliile presedintilor care se voteaza intre ei la conducere trebuie depasite.

daca ar fi existat o comunicare buna intre appc si jurnalisti, nu s-ar fi pus probleme de genul celor pe care le-am gasit aici, de la alexandra sau attila biro. cred ca undeva, pe drum, conducerea appc a uitat de la ce idee a pornit asociatia. si mai cred ca, din lipsa unor mesaje consistente, nu a lalaielilor de pe forum, majoritatea membrilor au devenit dezinteresati de asociatie. mai cred ca, la cum arata presa clujeana in momentul asta, appc ar putea porni de la un principiu simplu: cati dintre jurnalistii care fac parte din asociatie aplica un principiu de profesionalism simplu: cand dai o acuzatie la adresa cuiva, e musai sa ai si reactia acelui cuiva. cred ca de aici trebuie pornit, si abia dupa aia s-ar ajunge la proiectele de care vorbeste attila biro. adica nu poti face super-programe cu oameni care nu au cunostinte elementare.

pe langa asta, jurnalistii clujeni cred ca ar trebui sa-si gaseasca un proiect mare pe langa care sa se condenseze (nu cred ca se va intampla, din pacate, din cauza lipsei de idei in sensul asta). ma gandesc din nou la colegi ca alexandra, radu sau attila biro, care au auzit de scandalurile din appc, dar niciodata de ceva constructiv. ceea ce inseamna ca programele gen training pe tema drepturilor omului sunt percepute ca frectzii la piciorul de lemn. si spun asta fara vreo nuanta peiorativa. pur si simplu cred ca trebuie adaptat principiul acestei asociatii in functie de nevoile jurnalistilor tineri, nu de alta, dar e trist sa-i auzi spunand ca in cele din urma au invatat ca “tre sa fii smecher”.

din exterior, appc pare acum o masa fara directie si fara un scop, acaparata de cateva voci, care, din pacate, nu mai reusesc sa coaguleze o breasla. si asta poate fi periculos, spun inca o data, in prag de alegeri de toate felurile. mai ales ca experienta a aratat ca la cluj au existat aproape in fiecare an electoral derapaje mari.

cred ca e vremea mintii celei de pe urma. fara orgolii si fara acuzatii, e timpul pentru o bere cum a fost cea de la fondarea appc, in care sa tacem mai mult si sa-i lasam sa zica pe cei tineri din redactii. pe cei care fac teren si care merg pe jos jumate de oras pentru un subiect, pe cei care au idei si nu-i sustine nimeni, pe cei care sunt prea cruzi sa aiba deja parti-prisuri politice sau economice, pe “ne-vedetele”. cred ca ei sunt in momentul asta masura viitoarelor generatii de jurnalisti. iar eternii vociferatori cu probleme imaginare din appc ar trebui sa taca cu rusine in fata lor.

in concluzie, urmatorul pas ar fi o intalnire normala si relaxata intre toti ziaristii clujeni, in care sa vorbeasca cei care de obicei tac. eu cred ca este o obligatie morala a actualei conduceri a appc, altfel, ea va fi direct responsabila de disparitia asociatiei si ruperea breslei pe gasti si bisericute. mai cred, asa cum ziceam la inceput, ca nu este loc pentru o alta asociatie.

ori appc, ori nimic. e timpul ca actuala conducere sa-si dea examenul de maturitate.

studiu de caz: cum sa ti-o tragi singur cand faci pe deontologul

intotdeauna exista diferente de calibru si de scoala si ele rasar cum nici nu te astepti. am urmarit azi, printre alegerile psd, felul in care a evoluat scandalul aeroport-austrieci-nicoara, mai ales ca informatii conexe la ceea ce a publicat ruxandra hurezeanu au aparut si vara trecuta in academia catavencu.

dar vorbeam de diferentele de calibru. de gesturile care le vin unor oameni ca o manusa, in timp ce altora le provoaca mancarimi si pete. si aici ma refer la oricine a debitat acest text, publicat de citynews.ro. probabil cine l-a scris a vrut sa arate ca e impartial si “dezvaluie” marea mistificare pe care o face jurnalistul. probabil. din pacate i-a iesit ceva profund nejurnalistic, scris mai degraba in tonul unei rubrici care se numea zvonuri zdrobitoare si aparea in gazeta de cluj. si era gretzoasa prin natura ei. si mai e ceva. “curajosul” autor a semnat citynews.ro.

asa ca ajungem la diferentele alea de care ziceam. exista unii oameni la care scoala e mai adanc inserata decat orice alta pornire. asa se face ca, desi rationamentul semnat citynews.ro are mari sanse sa fie adevarat, stilul sau si felul in care a fost publicat il transforma intr-o delatiune de doi lei. cum ar veni, incercand sa para profi si echidistant, cineva si-a dat cu firma in cap, aparand in toata splendoarea lui de golanas mic mafiot cu pretentii de observator obiectiv.

in contrapartida, macar ruxandra hurezeanu si-a semnat textul si si l-a asumat.