CRU

il tineti minte? tene cu manifestarile lui de roman verde, acu cateva zile scria intr-un comentariu ca el e constiinta viitoare a romaniei. dupa ce am citit azi, de dimineata, pe un site de stiri, sper sa nu fie si gramatica viitoare a romaniei.

ma irita apostolii astia ai neamului care crapa de atata eminescu si creanga, dar cand pun mana pe pix, nu stiu sa faca naibii un acord corect. se freaca cu tricolorul pe ceafa pe la toate statuile de domnitori, dar nu stiu cand se scrie “sau” ori “s-au” in limba stramosilor lor care au udat cu sange pamantul blablabla…

spicuim din text:
“In aceasta carte, autorul sublinia rolul crucial a unei clipe istorice in desfasurare s-au schimbarea unui eveniment istoric major”

daca cu gramatica ne-am lamurit, cateva randuri mai jos ne lamurim si cu exprimarea.
“Aceste clipe astrale daca nu sunt exploatate la momentul oportun, soarta favorabila a istoriei isi intoarce fata de la cei care au avut-o si nu au profitat de ea”

si faza care mi-a placut mie cel mai tare, in anul 2008, cu nokia, emerson, 1 miliard de euro investitii in judet si jumate din municipiu reasfaltat si modernizat, tene concluzioneaza: “Clujul trece printr-o criza de dezvoltare”.

intr-un volum publicat la polirom, ruxandra cesereanu descria cel mai bine indivizii de genul asta, infectati de “trecutul glorios” si alte formule nationaliste, dar care gandesc cu greseli gramaticale.

“Narcisismul păstos nu îl împiedică pe Animal să sucombe din când în când unui complex de inferioritate, atunci când este scos din ţâţâni. În acele clipe febrile, el devine, brusc, naţionalist, umflat de ciorba boborului pe care ar râvni să îl păstorească. Mănâncă această ciorbă prea repede, iar stomacul său reacţionează ca atare: Animalul flatulează şi eructează, fiindcă şi acestea sunt nişte fapte de viaţă, pentru a demonstra că este cel potrivit, singurul, alesul, pentru ţara sa”
(Năravuri româneşti, Editura Polirom, 2007)

din gura aghesmuita de sampania lui becali si tortul lui maximus s-a lansat la apa noul brand jurnalistic casual, sezonul primavara-vara-campanie - tonomatul. pentru ca trend-setter-ul sa nu fi tunat degeaba, directorii de marketing cu nume de jurnalisti au luat iute robotelul, i-au taiat motzul si l-au trimis in lume, imbracat in staniol auriu.

efectul?

intre pixul “scarbit” cu care n-a semnat in scanteia traian ungureanu si vocalizele de latrau-erou al muncii jurnalistice exersate de ciutacu, intr-un punct in care opiniile justitiar-lipicioase ale primului si scuipaturile celuilalt se amesteca pana devin principial-identice, s-au trezit peste noapte o suma de oameni a caror singura vina este aceea de a fi iubit o meserie - cea de jurnalist.

balastul care umple ziarele de informatii, altfel neimportante decat prin faptul ca ajung, la un moment dat, sa desavarseasca pagina pe care editorialistul genial o lasa posteritatii. puletele. jurnalistul. simplu. ne-scriitor de editoriale. ne-fauritor cu gura al viitoarei ordini democratice. ne-slujitor al idealurilor milenare de independenta si suveranitate. ne-vazut la tv cu figura incruntata spre viitor. ne-auzit analizand si comentand vesnica pomenire a unei declaratii politice lipsita de vigoare.

pentru pulete, din sufletul lui marcat de libertatea occidentului, traian ungureanu a scris azi:
<Dupa politicieni, preoti si magistrati, ziaristii si-au pierdut reputatia si au cistigat instinctul de iedera. Dati-le o directie si un perete de vila. (cu varianta innobilata cazare, masa, ras, tuns, frezat intr-o mare capitala europeana… n.a.) Se vor mula si catara, sub scut, strigind, coordonat, la intervale regulate, ceva despre „libertatea presei“.>

fascinant nu este rahatul trimis cu basculanta, ci familiaritatea cu care constiinta editorialistului descrie un procedeu. ma intreb, de la inceputul textului si pana la sfarsitul lui, cui se adreseaza editorialistul. care este publicul sau? cine sunt cei capabili sa dea o directie si un perete de vila? care e metoda, probabil empirica, prin care domnul ungureanu a descoperit principiul devenirii ziaristilor in general?

ma tot mir de succesul pe care il au bolovanii lui basescu aruncati in lac si miile de analisti, specialisti, editorialisti care analizeaza pozitia pietrei pe fundul lacului si insemnatatea morala a acesteia. intr-o gasca care ar realiza un ciao darwin mai reusit decat zilele cele mai bune ale lui dan negru, s-a pornit, a milioana oara, cruciada legitimitatii.

la gura unor presedinti cu state de plata pe la pcr, dna si alte stabilimente onorabile, din sub-uman in animal, puletele s-a vazut tarat peste tot. de cateva zile, el a coborat inca o treapta, ultima, in mineral, in lumea ne-fiintelor. o agentie de publicitate mare cat opinia publica i-a pus in loc de minte si inima niste fise si vreo doua optiuni, fix dupa chipul si asemanarea staff-ului creativ.

e o chestie care ma zgandareste de mai multa vreme. de ce nu exista in cluj un edtorialist care sa vanda ziarul, asa cum exista, de exemplu, la cateva ziare nationale? sunt zile in care scriu oameni gen hurezeanu sau doru buscu sau ctp, si textele lor sunt cele mai citite, indiferent de ce mai apare in ziarul respectiv.

se poate spune ca omul ia ziarul pentru comentariul ala, pentru felul in care editorialistul prezinta opinia sa asupra unui fapt. e vorba de existenta, in primul rand, a unui stil, apoi de aprecierea cvasi-unanima a stilului si, implicit, a valorilor pe care acesta le implica. mai mult, cred ca e vorba de increderea directa cititor-jurnalist, dobandita in timp.

or, la cluj, editorialele trec rar, si in cazuri majoritar accidentale, de 2-300 de citiri. parte pentru ca majoritatea nu sunt editoriale ci taclale, asa numitele “analize” care reunesc ceea ce toata lumea stia deja privitor la un subiect. editorial presupune, in primul rand, o viziune noua, o abordare originala. o opinie personala, nu o trecere in revista a unor fapte.

cel mai trist mi se pare cazul marga, care nu am inteles exact inca ce scrie, un fel de note de lectura legate de niste concepte care intereseaza 2-3 oameni si care abia aduna, in zilele bune, peste 100 de citiri, si alea cu oboseala. mi se pare anormal, si aici revin la dezbaterea aia cu produsele culturale alien, ca un om care, cel putin teoretic, are un potential cultural atat de vast, sa produca texte de un plict asa covarsitor. poate daca ar fi mai inovativ, mai putin scolastic si daca s-ar juca cu textul, am citi mai multi.

si blazarea asta a personalitatii se vede si la moderatorii de (asa-numit) talk-show clujean. majoritatea se multumesc sa fie un fel de interlocutori plictisiti care nu vor, in primul rand, sa joace regula jurnalismului: e nevoie de o stire. nu cred ca niciunul dintre ei nu-si doreste sa-si vada a doua zi numele in ziar, intr-o stire despre o declaratie extraordinara a invitatului sau. asa le-ar creste si audienta, for god’s sake, cineva in afara de gasca lor de prieteni ar vorbi a doua zi despre ce-a zis x sau y in in emisiunea lui.

de ce sa ma uit la o emisiune in care discutiile pornesc de la “si… ce mai faceti?”, iar invitatul e pupat pe toate partile si “rugat” cum ar veni sa povesteasca ce-i trece lui prin cap. super plict. nu e taxat pentru gafe, nu e pus sa-si dovedeasca afirmatiile, e ca la cafenea, mai zici tu ceva, mai zic si io…

si nu pricep, e vorba de lipsa de personalitate, de originalitate? de lipsa de idei? de blazare? de dorinta de-a fi “dat” bine cu toti? de lipsa de profesionalism?…

asa un oras universitar si asa putina efervescentza… imi doresc sa existe o rubricutza sau un om care sa scrie editorial, si pentru care sa cumpar un produs, sa consider ca merita tot eventualul balast doar pentru un text savuros si o abordare isteata. nu ghiuluri si tigari de foi, nu povesti expirate, nu fantezii sexuale de primavara, nu nu nu si nu

si la capitolul asta am in minte doar doua nume. unul e tanar si-mi place sa-l citesc, e un fost coleg, adrian demian groza. in rest…

cum ii ziceam azi unui amic: de la intai, luna viitoare, libera de orice contract. decizia are legatura si cu starea de burtica-de-opt-luni-de-sarcina, dar in mod covarsitor cu dispozitia mea de a aprecia singura cu cine si de ce lucrez, in special dupa ce am vazut si auzit in ultimele zile. si aici e ca la divortzuri: nepotrivire de caracter

e foarte ciudat. de patru ani m-am obisnuit sa ma trezesc dimineata, sa deschid tv-ul pe realitatea, sa ma imbrac si sa ajung la redactie: intai pe 9 jumate, apoi pe 10… sa citesc ziarele, sa vad acelasi subiect prezentat in toate felurile, sa invat din titlurile date de altii, din subiectele abordate de altii. ti se grefeaza in memorie: mirosul de ziare amestecat cu mirosul de cafea, cu sunetul cooler-ului care trezeste adormirea calculatorului, fratele istet si bazaicios cu mintea cat o baza de date.

e ceva nobil in dimineata meseriei asteia, mai ales daca stii si vrei s-o faci asa cum merita. e un fior ca te asteapta ceva nou, ca vei avea sansa sa-ti uimesti/sochezi/informezi/incanti cititorii inca o zi, ca sta in puterea ta sa schimbi lumea, oricat de naiv suna. e o provocare la creativitate si la joc, e ca un turnir, doar ca esti singurul cavaler si din partea opusa vine Lumea. e emotionant

tin minte ca in facultate faceam misto de un prieten ca e “insurat cu jurnalistica”… adevarul e ca iti intra in sange si devine un fel de a fi, un fel de a privi lucrurile, insa pana la urma cred ca asa se intampla cu orice meserie pe care o faci cu respect si self-involved. in momente de genul asta imi e clar ca nu vreau sa fac altceva…

si-acu ma trezesc in fata marii dileme: in ziua aia de intai, dimineata, ce o sa fac?

ca idei am si nu ma vad stand si asteptand barza cu ochii pe geam

in aceeasi ordine de idei, am si o groaza de carti pe care le-am tot amanat la citit, o groaza de idei pe care nu le-am scris. mi-i dor sa recitesc in casa bunicilor mancand prajitura cu ciocolata, mi-e dor sa ma plimb ca-n facultate, cu mainile-n buzunar si gandurile spanzurand in crengile copacilor, mi-e dor sa citesc ziarele dimineata in cafenea fara sa imi zic: intro-ul e cam slabutz, textul nu incepe cu stirea, aoleu, ai fasait subiectuuuu!

cred ca pana la urma, tre sa impac workaholica cu lifeaholika din mine! noroc ca nu suntem (prea) multe

despre blazon, da.

imi povestea cineva, si-mi pare rau ca nu mai tin minte cine anume, ca “ghilotina” din centrul clujului a fost construita special cu clopotul acela deasupra numelor victimelor Revolutiei, pentru ca oricine, in momentul in care simte libertatea de exprimare sau valorile democratiei atacate, sa poata sa sune clopotul si sa adune orasul. habar n-am daca povestea e adevarata, insa marturisesc ca am trecut de zeci de ori pe langa monument, care a devenit intre timp un banal loc de pelerinaj pentru mirese, si de ficare data m-am simtit datoare sa trag de funia aia, fara s-o fac, evident, niciodata. si, in afara demonului meu personal, m-as fi asteptat ca altii, mai indreptatiti decat mine, s-o faca.

vorbeam zilele trecute cu prieteni vechi despre societatea civila din romania, si le inteleg perfect frustrarea cand vine vorba de manifestarile acestei “societati”. ce sa zic, exemplul cu protestul lado din cluj care nu s-a mai tinut ca presedinta era racita este metafora perfecta a banalului in care s-a cufundat (si) aceasta realitate. si ma gandesc ca, de fapt, nu ideea de societate civila e proasta, ci insasi madam societatea. numai ca, din pacate, in amalgamul asta de idei, bine, rau si ipocrizie care a ramas dupa disparitia comunismului vizibil, in “constiinta” asta colectiva, sa-i zic asa, ideile mor in fata persoanelor care le reprezinta. de pilda, biata societate civila e confundata cu membrii ei, politica cu politicienii, jurnalismul cu jurnalistii, etc.

cum ar veni, nu mai exista linia accea subtire care sa delimiteze ce avem de ce ar trebui sa avem.

urmarind ani la rand discursurile politicienilor, am realizat, intr-un final, ca toate situatiile lor conflictuale nu pornesc de la ce cred unii despre altii sau ideologii sau altceva: obsedant, toate discursurile lor urmaresc acelasi lucru: contestarea legitimitatii celuilalt. iata cum devin castigatori cei ce striga cel mai tare “hotul!”. e normal, intr-o tara care nu si-a aratat hotii niciodata, sa faca “rating” justitionarismul. si odata cu el, pleiada lui de amici: populismul, maruntisul, minciuna, rasucirea realitatii.

spunea vasile dincu intr-un interviu despre nastase ca are ce face inapoi in partid, dupa ce “isi rezolva problemele cu justitia”. pe mine una m-a socat declaratia lui: arata exact dimensiunea pe care o dau politicienii notiunii. cu justitia poti sa “ai probleme”, o bagatela, “facem sa fie bine”. cum iti “rezolvi” problemele cu justitia?! sau exemplul orban, sau exemplul curtea constitutionala, sau exemplul…

asa ca daca e sa stam sa adunam un “ansamblu de semne distinctive”, nu stiu daca iese ceva optimist. e o ruptura atat de trainica, pentru ca asta e cuvantul, intre mintea si trupul romaniei, incat imi vine sa cred ca inca traim intr-un Pitesti urias. in care fratele il schingiuieste pe frate.

si revin iar la imaginea clopotului de la “ghilotina” si la visul meu: acela ca intr-o zi, cineva o sa-l sune cu atata forta si o sa “destepte” orasul (nu sa-l trezeasca, sa-l destepte!). ce gest frumos si crud si naiv si emotionant ar fi…

sau n-am facut niciun pas inainte si e tot cum spuneau copiii aceia frumosi cu camasile patate de sange, care s-au dus putin: “ne credeti numai cand murim”.

in lumina ultimelor discutii despre asociatia profesionistilor de presa din cluj (appc), cred ca e momentul ca actuala conducere a appc sau ce a mai ramas din ea sa priceapa ca e un moment crucial si sa foloseasca ultimele demisii ca pe un pretext de dialog cu toti jurnalistii din cluj.

concret, nu cred ca e cazul si nici nu cred ca e benefic sa apara o noua asociatie, asa cum se vehiculeaza pe unele bloguri. ar crea un precedent dezastruos care ar insemna ca oricare trei oameni nemultumiti pleaca si-si fac “asociatia lor”, ca sa zic asa. ar insemna, din nou, ca in loc de o asociatie profesionala, am avea de a face cu asociatii de cartier, gasca, bloc sau prieteni. or, asta trebuie evitat, mai ales ca urmeaza doi ani electorali si predispozitiile pentru derapaje exista deja.

am gasit un comentariu care m-a uimit prin bun simt, apartine unui student cred, Radu, care ar trebui sa fie in opinia mea, generatia careia sa-i poarte grija un appc normal. cred ca ciprian rus si mihai soica ar trebui sa invite toata presa clujeana la un dialog, sa vedem cum resuscitam asociatia asta, care e din ce in ce mai putin reprezentativa pentru toata presa clujeana. cred ca, in momentul asta, orgoliile presedintilor care se voteaza intre ei la conducere trebuie depasite.

daca ar fi existat o comunicare buna intre appc si jurnalisti, nu s-ar fi pus probleme de genul celor pe care le-am gasit aici, de la alexandra sau attila biro. cred ca undeva, pe drum, conducerea appc a uitat de la ce idee a pornit asociatia. si mai cred ca, din lipsa unor mesaje consistente, nu a lalaielilor de pe forum, majoritatea membrilor au devenit dezinteresati de asociatie. mai cred ca, la cum arata presa clujeana in momentul asta, appc ar putea porni de la un principiu simplu: cati dintre jurnalistii care fac parte din asociatie aplica un principiu de profesionalism simplu: cand dai o acuzatie la adresa cuiva, e musai sa ai si reactia acelui cuiva. cred ca de aici trebuie pornit, si abia dupa aia s-ar ajunge la proiectele de care vorbeste attila biro. adica nu poti face super-programe cu oameni care nu au cunostinte elementare.

pe langa asta, jurnalistii clujeni cred ca ar trebui sa-si gaseasca un proiect mare pe langa care sa se condenseze (nu cred ca se va intampla, din pacate, din cauza lipsei de idei in sensul asta). ma gandesc din nou la colegi ca alexandra, radu sau attila biro, care au auzit de scandalurile din appc, dar niciodata de ceva constructiv. ceea ce inseamna ca programele gen training pe tema drepturilor omului sunt percepute ca frectzii la piciorul de lemn. si spun asta fara vreo nuanta peiorativa. pur si simplu cred ca trebuie adaptat principiul acestei asociatii in functie de nevoile jurnalistilor tineri, nu de alta, dar e trist sa-i auzi spunand ca in cele din urma au invatat ca “tre sa fii smecher”.

din exterior, appc pare acum o masa fara directie si fara un scop, acaparata de cateva voci, care, din pacate, nu mai reusesc sa coaguleze o breasla. si asta poate fi periculos, spun inca o data, in prag de alegeri de toate felurile. mai ales ca experienta a aratat ca la cluj au existat aproape in fiecare an electoral derapaje mari.

cred ca e vremea mintii celei de pe urma. fara orgolii si fara acuzatii, e timpul pentru o bere cum a fost cea de la fondarea appc, in care sa tacem mai mult si sa-i lasam sa zica pe cei tineri din redactii. pe cei care fac teren si care merg pe jos jumate de oras pentru un subiect, pe cei care au idei si nu-i sustine nimeni, pe cei care sunt prea cruzi sa aiba deja parti-prisuri politice sau economice, pe “ne-vedetele”. cred ca ei sunt in momentul asta masura viitoarelor generatii de jurnalisti. iar eternii vociferatori cu probleme imaginare din appc ar trebui sa taca cu rusine in fata lor.

in concluzie, urmatorul pas ar fi o intalnire normala si relaxata intre toti ziaristii clujeni, in care sa vorbeasca cei care de obicei tac. eu cred ca este o obligatie morala a actualei conduceri a appc, altfel, ea va fi direct responsabila de disparitia asociatiei si ruperea breslei pe gasti si bisericute. mai cred, asa cum ziceam la inceput, ca nu este loc pentru o alta asociatie.

ori appc, ori nimic. e timpul ca actuala conducere sa-si dea examenul de maturitate.

intotdeauna exista diferente de calibru si de scoala si ele rasar cum nici nu te astepti. am urmarit azi, printre alegerile psd, felul in care a evoluat scandalul aeroport-austrieci-nicoara, mai ales ca informatii conexe la ceea ce a publicat ruxandra hurezeanu au aparut si vara trecuta in academia catavencu.

dar vorbeam de diferentele de calibru. de gesturile care le vin unor oameni ca o manusa, in timp ce altora le provoaca mancarimi si pete. si aici ma refer la oricine a debitat acest text, publicat de citynews.ro. probabil cine l-a scris a vrut sa arate ca e impartial si “dezvaluie” marea mistificare pe care o face jurnalistul. probabil. din pacate i-a iesit ceva profund nejurnalistic, scris mai degraba in tonul unei rubrici care se numea zvonuri zdrobitoare si aparea in gazeta de cluj. si era gretzoasa prin natura ei. si mai e ceva. “curajosul” autor a semnat citynews.ro.

asa ca ajungem la diferentele alea de care ziceam. exista unii oameni la care scoala e mai adanc inserata decat orice alta pornire. asa se face ca, desi rationamentul semnat citynews.ro are mari sanse sa fie adevarat, stilul sau si felul in care a fost publicat il transforma intr-o delatiune de doi lei. cum ar veni, incercand sa para profi si echidistant, cineva si-a dat cu firma in cap, aparand in toata splendoarea lui de golanas mic mafiot cu pretentii de observator obiectiv.

in contrapartida, macar ruxandra hurezeanu si-a semnat textul si si l-a asumat.

de la tolontan, aflu cea mai imbucratoare stire din ultimele saptamani, in materie de presa. legislatia europeana, respectiv celebrele principii care situeaza jurnalismul in zona bunei credinte fata de interesul public, s-a auzit, in sfarsit, si in romania.

astfel, tolontan prezinta o motivare judecatoreasca ce suna profund european:
“Libertatea de exprimare a ziaristilor include si recurgerea la o anumita doza de exagerare, chiar de provocare”
din cate stiu eu, jurisprudenta europeana se axeaza pe o singura regula de aur, care se numeste proba bunei credinte. cum ar veni, conteaza mai putin daca ai scris virulent despre un caz ssau daca ai dat poza din casa de la nush ce politician, cat daca ai scris cu buna credinta, incercand sa aperi un interes public.

clujeanul.ro arata bine azi. adica n-am vazut tzatze pe prima pagina, si totusi sunt texte cu informatii consistente. am vazut week-end-ul acesta un tabloid austriac, nieder osterreich, si cred ca m-am prins unde greseste romanul cu notiunea lui de tabloid. din info-tainment, principiul de tabloid, la noi ramane scandal-tainment sau bubiz-tainment si mai putin info. micutzul nieder, cu un supliment gros de cultura (dar cultura, nu cate trei randuri despre filmul de ieri) si un supliment gros de vedete (jur, niciun bubiz), avea al doilea titlu de deschidere din politic. ca sa va conving, micutzul tabloid avea pagina cu cotatii la bursa si este al doilea ca tiraj in austria.

in compensatie, iata ce scrie dilema veche despre clujeanul print.

ma tot gandesc la un produs media pentru clujul de peste 5 ani. la ora asta nu exista niciun produs care sa fie conceput pentru dezvoltare pe masura in care se misca clujul. mai mult, exista prea putini oameni care ar sti, si mai mult, ar avea intuitia si vizionarismul sa managerieze bine o echipa care sa lucreze la asa ceva.

tot in categoria presa, nu stiu niciun ziar din cluj care sa combine inteligent, coerent si de ce nu ok dpdv vizual textul cu imaginea. si asta va fi una din provocarile celui care va voi sa ajunga cel mai cel pe piata.

asa cum anunta si ziulicadecj aici si clujianu, varzaria din cluj, locul preferat al lui tata din cluj, se duce si el in cimitirul amintirilor unui oras unde dimineata puteai bea cafea la croco sau in pescarul (ahhh, am zile in care tanjesc dupa miercurea din facultate, cand ne adunam cu iftene, costina, pidi, tavi si cine se mai nimerea si citeam ziarele in pescarul, cu varianta jeg-boemoasa queens) si puteai manca o varza sanatoasa cu smantana groasa de un deget la varzarie….

lua-v-ar naiba cu bancile voastre, care cuceresc incet incet cu chiriile lor “profitabile” tineretzile a mii de oameni! multumim administratiei clujene care ne asfalteaza strazile (180, va rugam, votati!) si ne construieste cartiere noi: macaraaa-leee! raaad in soare aaargintii, ma-ca-ra-leee, cam cu ele o sa ne alegem, si cu noi seturi de cutii de chibrituri ce o sa umple buzunarele unora deja bine asezatzi in trendul economic ascendent al urbei…

ce mi se pare ingrozitor e ca mor niste chestii care tin de o constiinta colectiva si nimeni nu incearca sa repare cumva pierderile astea. argumentul ca e proprietatea cuiva cred ca paleste putin in fata unui alt argument: e (si) o proprietate a constiintei si a patrimoniului emotional al unui oras. daca ne vindem emotiile si tineretea cu atata largime, ce mai ramane din noi…

tot aici vreau sa mai pun un editorial care, desi putea sari peste partea de inceput, e demn de remarcat.

“O prietenie cu primarul Boc bazată pe aşa-numitul “respect reciproc”, o periere neîncetată a viceprimarului liberal, un acord tacit la proiectele imobiliare controversate pe care aceştia le-au tot promovat în ultimii ani, strângeri de mână şi coaliţii făţarnice care să ţină în frâu eventualele contre ale outsider-ilor politici – aceasta a fost calea cea mai sigură aleasă de liderii maghiari clujeni pentru păstrarea controlului”

as mai aduga ca a fost tehnica tuturor liderilor, nu doar a celor maghiari, de dragul “normalitatii” care trebuia sa vina dupa funar. in fond, ce te poti astepta de la un consiliu local care se aduna inainte de sedinta in biroul lui emil boc si taseaza toate “problematicile”. astfel, dezbaterea publica se transforma in discutie de birou.

“impotriviri, abtineri? in unanimitate…”

daca numaram, iesim pe plus la betoane si pe minus la vise. dar visele sunt pentru oameni neseriosi, nu-i asa…

potrivit unei analize a revistei Monocle, Clujul este in primele 5 zone din lume ca oportunitati de dezvoltare. asta spune in editia de azi Cotidianul.

suplimentar, mai pot sa adaug ca Monocle este un produs profi, dupa unii chiar genial, creat de un guru al publisherilor mondiali, tyler brule. din cate mi s-a spus, editia print este foarte grosutza si costa 50 de lei. nu stiu daca se gaseste si la cluj.

in orice caz, investitia nokia pare sa fi facut toti banii.