CRU

gasesc iritant fiecare moment cand aud asocierea “clujul, centru universitar”, “orasul multicultural” si alte palavre de genul asta, in principiu pentru ca ele sunt nascute mai degraba dintr-o expectanta snoaba decat dintr-o realitate. altfel, cum mi-as explica circurile legate de investirea consiliilor (local si judetean), calitatea “oamenilor politici” scosi in fata de majoritatea partidelor si felul in care o seama de indivizi, care ar trebui sa fie reprezentativi pentru “calitatile” clujului aleg sa se dea in stamba de dragul prietenilor care-i asteapta cu seminte in cartier.
de pilda, gasesc ipocrit ceea ce au facut majoritatea ziarelor locale: au jucat un rol de marie magdalena cu pd-l, iar dupa anuntarea rezultatelor, parca nu mai ajungea cerneala sa traga la semnale de alarma. adica patru ani au menajat, in campanie nu au scris de rau sa nu zica politicienii ca jurnalistii sunt rai sau adopta vreo pozitie (sic!), iar la sfarsit… ca in bancul ala, “mai bine fug putin si ma impiedic”…
nu poti sa faci o natie “poponauti” intr-un editorial si sa ceri ca atunci cand iesi din tara sa nu fi privit ca un tigan sau marlan autentic, oricat de spalata ti-ar fi camasa. nu poti sa taci sau sa scrii cu gandul la contractele publicitare, dar sa astepti credibilitate si apreciere. sunt cateva lectii care, intr-un veritabil “centru universitar”, ar face parte din bunul simt instinctiv. de fapt, ceea ce lipseste este clasa, cred. intr-un centru universitar veritabil ar trebui sa existe si o clasa rasata, pentru care “spiritul european” si restul cuvintelor care se rostesc cu atata usurinta prin tezele de doctorat de la ubb sa fie o a doua natura.
pe de alta parte, e asa o indolenta in politica si politicienii acestui oras, privite in ansamblu. de exemplu, nu mi-am putut explica niciodata cum a putut iesi emil boc cu un candidat ca tise la cj. mai ales ca intuia ca are sanse mari sa si castige, orice candidat ar fi propus. o minima responsabilitate te face sa te gandesti ca nu poti sa lasi un judet cu tot bugetul pe mainile unui individ care cauta motoare de dacie pierdute cat era prefect. de acord, exagerez, insa nu pot sa-mi scot din cap faptul ca omul asta, la tise ma refer, a supus la vot daca sa dea cuvantul unui consilier judetean sau nu. fie el si canta. cum ar veni, a pus din prima spiritul libertatii de exprimare in fata. o sa supuna la vot daca sa supuna la vot proiectele? ca aici se ajunge in ritmul asta.
merg dimineata si dupa-masa in parc cu Mara si ma enerveaza “jupanii” care isi parcheaza masinile de teren pe tot trotuarul, sa nu mai poata trece nimeni. ma enerveaza “jmecherii” care traverseaza parcul mare cu motociclete sau vin cu masinile si cred ca mamicile o sa cada pe spate la un ambalat de motor care ridica o tona de praf in nasul bebelusilor. si cred ca e simptomatic.
avem parcul, avem verdeata, avem linistea, din pacate atmosfera o fac baietzii cu 4X4 cumparat special sa mearga cu el la cafea in diesel si sa planga ca n-a fost destula apa plata in obsession cu o seara inainte.

din gura aghesmuita de sampania lui becali si tortul lui maximus s-a lansat la apa noul brand jurnalistic casual, sezonul primavara-vara-campanie - tonomatul. pentru ca trend-setter-ul sa nu fi tunat degeaba, directorii de marketing cu nume de jurnalisti au luat iute robotelul, i-au taiat motzul si l-au trimis in lume, imbracat in staniol auriu.

efectul?

intre pixul “scarbit” cu care n-a semnat in scanteia traian ungureanu si vocalizele de latrau-erou al muncii jurnalistice exersate de ciutacu, intr-un punct in care opiniile justitiar-lipicioase ale primului si scuipaturile celuilalt se amesteca pana devin principial-identice, s-au trezit peste noapte o suma de oameni a caror singura vina este aceea de a fi iubit o meserie - cea de jurnalist.

balastul care umple ziarele de informatii, altfel neimportante decat prin faptul ca ajung, la un moment dat, sa desavarseasca pagina pe care editorialistul genial o lasa posteritatii. puletele. jurnalistul. simplu. ne-scriitor de editoriale. ne-fauritor cu gura al viitoarei ordini democratice. ne-slujitor al idealurilor milenare de independenta si suveranitate. ne-vazut la tv cu figura incruntata spre viitor. ne-auzit analizand si comentand vesnica pomenire a unei declaratii politice lipsita de vigoare.

pentru pulete, din sufletul lui marcat de libertatea occidentului, traian ungureanu a scris azi:
<Dupa politicieni, preoti si magistrati, ziaristii si-au pierdut reputatia si au cistigat instinctul de iedera. Dati-le o directie si un perete de vila. (cu varianta innobilata cazare, masa, ras, tuns, frezat intr-o mare capitala europeana… n.a.) Se vor mula si catara, sub scut, strigind, coordonat, la intervale regulate, ceva despre „libertatea presei“.>

fascinant nu este rahatul trimis cu basculanta, ci familiaritatea cu care constiinta editorialistului descrie un procedeu. ma intreb, de la inceputul textului si pana la sfarsitul lui, cui se adreseaza editorialistul. care este publicul sau? cine sunt cei capabili sa dea o directie si un perete de vila? care e metoda, probabil empirica, prin care domnul ungureanu a descoperit principiul devenirii ziaristilor in general?

ma tot mir de succesul pe care il au bolovanii lui basescu aruncati in lac si miile de analisti, specialisti, editorialisti care analizeaza pozitia pietrei pe fundul lacului si insemnatatea morala a acesteia. intr-o gasca care ar realiza un ciao darwin mai reusit decat zilele cele mai bune ale lui dan negru, s-a pornit, a milioana oara, cruciada legitimitatii.

la gura unor presedinti cu state de plata pe la pcr, dna si alte stabilimente onorabile, din sub-uman in animal, puletele s-a vazut tarat peste tot. de cateva zile, el a coborat inca o treapta, ultima, in mineral, in lumea ne-fiintelor. o agentie de publicitate mare cat opinia publica i-a pus in loc de minte si inima niste fise si vreo doua optiuni, fix dupa chipul si asemanarea staff-ului creativ.

intotdeauna exista diferente de calibru si de scoala si ele rasar cum nici nu te astepti. am urmarit azi, printre alegerile psd, felul in care a evoluat scandalul aeroport-austrieci-nicoara, mai ales ca informatii conexe la ceea ce a publicat ruxandra hurezeanu au aparut si vara trecuta in academia catavencu.

dar vorbeam de diferentele de calibru. de gesturile care le vin unor oameni ca o manusa, in timp ce altora le provoaca mancarimi si pete. si aici ma refer la oricine a debitat acest text, publicat de citynews.ro. probabil cine l-a scris a vrut sa arate ca e impartial si “dezvaluie” marea mistificare pe care o face jurnalistul. probabil. din pacate i-a iesit ceva profund nejurnalistic, scris mai degraba in tonul unei rubrici care se numea zvonuri zdrobitoare si aparea in gazeta de cluj. si era gretzoasa prin natura ei. si mai e ceva. “curajosul” autor a semnat citynews.ro.

asa ca ajungem la diferentele alea de care ziceam. exista unii oameni la care scoala e mai adanc inserata decat orice alta pornire. asa se face ca, desi rationamentul semnat citynews.ro are mari sanse sa fie adevarat, stilul sau si felul in care a fost publicat il transforma intr-o delatiune de doi lei. cum ar veni, incercand sa para profi si echidistant, cineva si-a dat cu firma in cap, aparand in toata splendoarea lui de golanas mic mafiot cu pretentii de observator obiectiv.

in contrapartida, macar ruxandra hurezeanu si-a semnat textul si si l-a asumat.

pentru cine a auzit despre andrei paunescu si cvtudor, dar nu stiu cum se manifesta limba lor dulce, ideea e sa aruncatzi o privire aici, cu predilectzie la ultimele paragrafe.

desi in locul bardului, m-as feri sa ies cu amenintari din astea voalate, “contestatarii români din UBB ai d-lui Marga riscă, pe plan personal, totul”. seamana a treaba de securist gretzos de apartament, care gandeste cu sutele de parai din portofel si conturile de publicitate. altfel nu-mi imaginez cum isi permite sa vorbeasca de “planul personal” al unor profesori.

in sfarsit, cred ca regretul maxim al personajelor de tipul asta e ca nu mai exista cate-o floare din gradina, cate-o mamaie sau cate-un congres universal la care sa-si grohaie din costume de firma si sceptru aurit creatziile de mare anvergura locala.

da poate face domnu’ rector o serata din asta cultural-multilinguala…

ca un pansament la mica mea revolta, dar si la talentatul bard, iata un comentariu scris de sever voinescu, despre balcanicul nostru tip de editorial. hihi, bun de citit si de invatat din el.

” Singura obiectie ce se poate formula aici este aceea cã “riscul” însusi riscã sã devinã, în teoria “societãtii riscului”, realitatea ubicuã, atotcuprinzãtoare”
Andrei Marga

ieri, ultima zi in care se puteau depune candidaturi pentru rectoratul ubb, cu voia dumnevoastra ultimul pe lista, cu voia lui si singurul, s-a inscris andrei marga. celebrul si curajosul profesor simon n-a ciripit nimic, dupa lunile de mailuri anonime si impinsaturi ideologice venite din partea “buna” a profilor ubb, cum ca el este cel-ce-va-sa…

in programul sau managerial, marga sustine ca vrea sa candideze (singur) la rectoratul ubb ca l-au rugat cadrele didactice (ati sesizat vreodata ce sinistru si monocolor suna “cadru didactic”? cadru de bicicleta, cadru didactic… formatorul de opinii si de caractere, “cadrul” didactic… horror) si el a resimtit-o ca pe o datorie. hihi! ma intreb care va fi reactia prin ubb la aflarea vestii, nu cea cu candidatura, cea cu “datoria de a candida”.

oare cum e sa candidezi de unul singur? flatant? sa stii ca indiferent ce faci, tot tu “te” alegi, ca nu mai e nimeni cu care sa imparti concursul. sa fii candidat unic si sa fii ales cu unanimitate, hihi!, parca il aud pe stefan dimitriu la ceva adunare pesedista rau “impotriviri? abtineri? IN UNANIMITATE…” cam asa suna unanimitatile lor, ca un sir lung de optiuni pe care nimeni niciodata nu le ia in serios pentru ca nu fac parte din ideologia “de clasa”…

bietul domn marga, sacrificat si cu atatea functii de rector pe te miri unde, se simte unic dator si pentru ubb, si simte si nevoia sa precizeze ca nu si-a comercializat functia, tot in programul managerial, ca te iau fiorii, la atatea realizari si atata grandoare, cine si-ar fi pus problema ca insusi domnul marga ar fi fost capabil de asa ceva… asa ca te miri ce resorturi interioare il pot determina pe om sa adauge dezvinovatziri din astea…

am o singura dilema cu intelectualii astia, mai ales astia de insectar, unici, metalici, care isi trag masini cu “sir”… veci nu am auzit ceva cald, uman, de la ei. marga are rubrica aia din ziua de cluj unde scrie niste plicturi teribile, aride, ca niste fise de lecturi la fel de aride scrise de niste oameni seriosi, teribil de seriosi, de fiecare data cand citesc ceva scris de marga ma gandesc la micul printz si omul de afaceri care numara stelele pentru ca le poseda…

cam asa isi numara si marga cuvintele lui, care incep cu mai mereu cu “in contextul…” (asta e o chestie specifica adevaratelor cadre… didactice: parca numai ele stiu sa inceapa o prezentare care trebuie sa fie interesanta cu expresia asta. mai sunt unii talentatzi care baga: in contextul unei tot mai rapide unificari a proceselor de eradicare a… nu mai retzin) si se termina cu realitatzi conjugate, reazeme, concepte, conceptualizari… pietre, pietre, stele. reci, fara suflet…

nu-i nimic, pe marga il va incalzi un cor de aplauze, cadoul lui de noul an, bis-uri nenumarate, ovatzii pentru noul acelasi vechi “sir” al fondurilor ubb…

roses are red
violets are blue
I’m schizophrenic
and so am I!

schizu de la schizoid. ai ghes. de exemplu adi popa: “În nici un fel și sub nici o formă aceste opinii nu vor fi considerate ca poziții oficiale ale Primăriei Cluj-Napoca, ale viceprimarului orașului Cluj-Napoca, ale Partidului Național Liberal sau ale altor instituții și persoane.” pai…. adi popa este viceprimarul clujului. cand scrie isi da temporar demisia?! sau daca zice ceva pe blog, functia de viceprimar din el va zice altceva? that’s kind of schizu’. cam cum a fost si boc cand a zis ca el ii acorda prezumtia de nevinovatie “spagarului remes”. pen’ca, a zis tot el, declaratia cu spagarul remes e una politica, nu juridica.

atentionarile astea mi se pare ca fac parte dintr-o nevoie permanenta de a avea scuza, de a fi “acoperit”. ca un fel de igienizare exagerata, nefireasca: daca tot iti faci blog, e un blog. pe el scrii ce crezi. daca scrii ca nu ti-a placut un film, e pozitia ta ca om, cui ii pasa de functia de viceprimar?! pe de alta parte, daca scii ca nush care nu are voie sa construiasca undeva, o faci dupa niste legi, deci asa vei gandi si ca viceprimar, si ca gradinar, si ca tu insuti. nu? la ce bun precizarea?! mai ales ca normal ca ce scrie adi popa pe blog nu va fi pozitia oficiala a altcuiva sau a pnl. de atata militarie, nu mai au oamenii opinii pe care sa si le asume lor in intregime. sau se gandesc ca e bine sa-si lase portite… trist. pana la urma e o forma de autocenzura, de minimalizare a propriei constiinte. sincer, as fi apreciat un adi popa care nu facea precizarile astea, dar avea curajul sa scrie ce simte si ce gandeste pe blogul lui.

pe de alta parte, daca nu iti poti asuma propriile opinii, ce iti poti asuma?!

cam asa e cu majoritatea politicienilor: cand zic ceva si o fac de oaie, zic exact pe dos si explicatia e: mi-am nuantat declaratia.

la mine pe blog nu is opiniile mele de jurnalist, desi io is jurnalist, dar noi suntem doua persoane diferite, nu?! io ca jurnalist cred ca adi popa e cel mai bun liberal/viceprimar/ce-calitati-mai-are-el, din pacate pe blog imi nuantez opiniile

gazeta isi aniverseaza anul de la “masacru”. ocazie cu care si-au sunat fostii sau noii amici de prin presa sa-si dea cu parerea daca a fost bine sau nu ca a fost “masacru”.

n-am inteles bine ce inseamna fragmentul asta: “Practic, acest scandal a aratat ca, uneori, Justitia poate interfera cu libertatea de exprimare. Cu siguranta, este dreptul procurorilor de a aresta pe cine reprezinta un pericol pentru societate”. ii apartine lui claudiu padurean, care, in rest, putea sa zica mai pe sleau, in numele celor 70-80 de ziaristi pentru care vorbeste, ce a vrut sa zica. buna remarca cu cercetarea politicienilor, poate nu stricau niste nume. eschivarile duc la situatii neclare, din care reiese ca toata lumea e buna. or, evidenta arata nu tocmai asa… si cum e cu justitia care a interferat cu libertatea de exprimare, cred ca ar trebui sa explice intr-un mediu mai larg.

in rest, e fascinant cum o gasca de oameni au cerut sa se astepte pronuntarea justitiei si acuma, cand justitia inca nu s-au pronuntat, spun ei: a fost un abuz. faina obiectivitate. si, ca sa incheiem, cam toti oamenii citati sunt fie amici ai lui man, fie fosti angajati, fie fosti parteneri de afaceri.

remarc cu blandete chestia buna: dintre ei, doar doi au trecut granita unui anume bun simt, sau, de ce nu, a unei forme de penitenta pentru vechi telefoane, replici, cereri pe la sefi de institutii publice, etc.

“O gălăgie fără rost a fost stârnită de persoane lipsite de performanţă, în legătură cu alegerea în funcţii de conducere în universităţi. Trebuie precizat că nimeni din actuala conducere a Universităţii Babeş-Bolyai, cu excepţia unei declaraţii ce-mi aparţine, nu a exprimat vreo intenţie de a candida, până în acest moment.”

adica numai cine are performanta poate vorbi despre cine va fi viitorul rector. o galagie fara rost pentru dumnealui, la fel ca toate declaratiile emanate de catre domnul rector. cu alte cuvinte, domnul rector sugereaza ca numai unii pot vorbi despre unele subiecte, probabil cei alesi, cei care au servit cauza, etc, etc… cam ca intr-o epoca in care numa cine avea carnet iubea cu adevarat “adunarea poporala”. no shit…

“În schimb, au devenit foarte vocale şi „radicale” persoane care sunt acuzate de plagiat în catedrele lor, (asta ar fi mircea miclea, astia au o obsesie cu plagiatul, dar nu-l sanctioneaza pe miclea sau sa-l dea afara din universitate. numa chiar tot amintesc, fara sa-i zica numele, ca vaaaai!, exista anumite persoane care…)

care au produs pagube când au înfiinţat centre de consultanţă, profesori care au trebuit (a trebui, din cate stiu eu, e impersonal si unipersonal… si asa e pentru cei care mai au putin blazon in limbaj)

să fie opriţi de la acte de corupţie (daca as lucra pe educatie, as intreba ce profesor a fost oprit de la acte de coruptie si ce mai cauta in ubb?! vedeti domnu bocsan, daca ii dadeati afara ca un barbat adevarat, azi nu mai aveati probleme…)

persoane care promit mereu, dar nu au dat nimic semnificativ, oameni care sunt duri cu alţii, dar toleranţi cu sine, care nu au studenţi etc. Ca şi altădată în istorie, discută problemele universităţii partea cea mai puţin calificată şi mai lipsită de merite. (unde meritele se stabilesc direct de catre rector, inteleg…)

Nu ar trebui ca această parte – care vrea, evident, funcţii, fără să aibă vreun merit – să decidă în problemele universitare, de care depinde viitorul României. (ahahahahah, de fapt pe el il interesa patriea, cincinalul glorios….)

Este nevoie de soluţii mature, în acord cu ceea ce se face, de pildă, în SUA, Franţa şi în alte ţării, şi de evitarea asimilării universităţilor cu asociaţii civice. Universităţile sunt instituţii de performanţă, cu caracter profesional, iar problemele lor ar trebui dezbătute de profesioniştii veritabili ai ţării – ca în orice altă ţară a Uniunii Europene. Chem forţele profesionale să participe la o dezbatere ce abordează problemele universitarilor la distanţă de politicianism şi diletantism, şi să promoveze o dezbatere serioasă şi responsabilă, demnă de statutul de profesor universitar

si io chem fortele bunului simt sa-i zica domnului astuia ca isi incalca propria Carta a universitatii cand enumera toate aberatiile care inseamna un singur lucru: interzicerea dialogului si a liberei exprimari. parca ieri mai chema unul fortele ordinii, si asa a rezultat o mineriada in iunie, ‘90.

si iar ii da cu “demna de un statutul de profesor universitar”. pai domnu’ bocsan, va arat eu ce demnitate are un profesor universitar de la ubb, ia uitati-va aici. sincer, prefer sa nu decida astfel de “demni” viitoru’ romaniei. si prefer oameni care spun lucrurilor pe nume, nu trimit scrisori din astea in care nu dau niciun nume si isi disculpa propriile metehne acuzandu-i pe altii de ele.

via PiDi am dat peste o stire care mi s-a parut pur si simplu cretina. ca sa nu zic altfel.
jkrowling, mama, bunica si unchiul lui harry potter a decis acu cateva zile ca cel mai haios mosnegel din cartea ei, albus dumbledore, e gay. ?! adica s-o terminat romanu, noi l-am citit, nu ni s-o parut, si acuma vine vaca asta politically retardata si-mi zice ca de fapt dumbledore e gay.

wtf is wrong with you?!

e o carte pentru copii, gddamn!

urmeaza sa aflam ca hermione e bisexuala, hedwig bufnita e de fapt lily potter care si-a facut operatie de schimb de sex si regn iar nebuna de trelawny e de fapt centaurul.wtf?! urmeaza sa fie impartiti micii vrajitori in democrati si liberali, in romania zic, iar voldemort va fi, evident, iliescu.

de ce trebuie sa omoram povestile?

aveam, acu cativa ani, o idee de povestire cu un om total anonim care tine cu credinta lui tot universul, fara ca el insusi s-o stie. muncitorul pe langa care treci pe strada si nu il observi veci sa fie omul acela desavarsit sufleteste, care gireaza acolo sus existenta ta, faptul ca poti deveni bun. ideea mi s-a parut fascinanta, am tot dezvoltat-o pana cand mi-am pierdut carnetelul cu povestiri. mi-a ramas esenta: cineva trebuie sa creada.

m-au asaltat azi informatiile din toate partile: incepand de la o gluma pe care a facut-o un prieten dupa post-ul cu miclea: “isi pregateste si el rectoratul” si care azi a dat semne ca inmugureste, continuand cu asta, trecand prin 4 blocari de Mac (it wuz a rough day) si 3 editari ale aceluiasi text, azi m-a luat uratul.

de oameni, de ziaristi, de tara asta. ii scriam dimineata ralucai ca e prima data cand as pleca din tara asta. i-am spus lui de dimineata asa, ca si cum i-as fi spus ca mi-e sete: “hai sa plecam din tara asta”. i-am zis si tatei ieri acelasi lucru. nu mai place aici. de fapt imi place, e chestie de credinta ce se intampla.

“tu chiar crezi ca mai sunt donchihoti?”
daca nu mai sunt, lumea a murit. fara “donchihoti” lumea e urata si nu are povesti adevarate despre vise. eu nu as pune niciodata intrebarea asta. daca cineva ar crede ca nu mai sunt, poate chiar nu ar mai fi.

in ultimele saptamani mi-a venit sa plang mult mai des, poate si din cauza lui bebe-ghemotocel din burtica, dar parca am o stare de semi-disperare tacuta care nu-mi da pace. nu mai cred, si asta s-ar putea sa fie un mare pacat, ca oamenii pot fi si buni. nu mai cred ca ei se schimba si vor sa se curateasca. si sper ca toate astea sa fie doar de moment, pentru ca daca eu nu cred ca mai sunt “donchihoti”, poate nu mai este niciun “crezator” de serviciu…