meditatie despre o tara

m-am tot gandit in ultimele zile ca ar trebui sa marchez cumva zilele astea, in care, daca ai urechea mai fina, inca auzi ecoul unor strigate ce rasunau acum sa tot fi fost vreo 20 de ani pe strazile romaniei.

si azi, ajungand intalmplator pe tvr1, fosta televiziune romana libera, m-a izbit pur si simplu plansul vazand ce a fost atunci si ce am stiut sa facem din acele zile. m-am gandit cum ne cinstim eroii cu panglici, coroane, si discursuri politruciste, dar niciodata asa cum merita: cu inima. cu modificari de comportament. ne amintim ca au murit unii pentru noi in cele mai egoiste si marunte momente. si, ce e mai trist, ii cinstim fad si fara cinste, mimand recunostinta.

si ceea ce as fi vrut sa spun si nu-mi gaseam cuvintele mi-a aratat el intr-o carte pe care o citeste. si mi s-a parut ca merita sa impartasesc macar inca unui om. iata ce nota in jurnalul sau un “umil profesor de liceu din Turda”, dupa cum il numeste Florin Constantiniu, in ‘40, dupa proaspata semnare a diktatului de la viena.

“Neamul romanesc este sfartecat de dusmani. Ni se pare o nedreptate strigatoare la cer, o crima asa de mare contra umanitatii si a civilizatiei, incat am astepta ca toata lumea sa se revolte contra acestei barbarii, toata lumea sa ne ajute ca sa ne salvam fiinta neamului sau sa se induioseze cel putin cineva de toate nenorocirile care ne-au ajuns. Totusi, nimeni nu se misca, nimeni nu protesteaza, noi singuri ne zbatem.

Cei care ne-ar putea usura suferintele printr-un gest ne lasa sa suferim pana la capat. De ce aceasta izolare si aceasta mutenie in jurul nostru? Nu din cauza imprejurarilor externe. Ci pentru ca suntem nevrednici, pentru ca ne meritam soarta, pentru ca nu meritam nicio consideratie din partea niciunui mare popor, pentru ca suntem vinovati cu totii, pana la ultimul, de nenorocirile noastre.

Care este vina noastra? Este de cautat chiar in conceptia noastra de viata. Scopul vietii noastre era huzureala, luxul, trandavia, destrabalarea. Cararile vietii noastre erau chiulul, smecheria, , invarteala, favoritismul, nepotismul, furtul.

Am fost narcotizati, prin scoala si propaganda nationala, cu idei prea frumoase despre virtutile neamului nostru, pe care le-am luat de bune si adevarate, le-am pus la capataiu, le-am atarnat la butoniera sau la palarie, le-am fluturat in vant cu ocazia sarbatorilor nationale, dar am continuat sa traim si sa fim cu totul altfel decat ne afisam.

Si, intr-o buna zi, minciuna in care am trait s-a razbunat, iluziile s-au prabusit si noi am ramas atata cat eram, asa cum meritam: niste nevrednici, uitati in voia soartei”

Ion Fodoreanu, profesor de liceu in Turda

(Florjn Constantiniu, O istorie sincera a poporului roman, p. 367-368, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2008)

noi?

2009. our top fives (subiective si neimportante)

aceste topuri exclud mica noastra familie, orice regula sociologica si, in general, criterii rationale. vorbim despre cluj si toti cei care ne-au placut sau nu si care au influentat viata orasului. uneori fara toate informatiile. uneori chiar fara legatura. oricum, eu si el credem ca:

* evenimentele anului (am cazut de acord)

1. deschiderea Autostrazii Transilvania
2. daramarea Ion Moina
3. TIFF
4. Tompa Gabor, premiera “Trei Surori”
5. rezultatele PDL din alegeri

** politicienii anului

eu:
1. Ovidiu Turdean (PDL. pentru ca inca are toate sansele)
2. Laszlo Attila (UDMR, pentru ca munceste cat altii in povesti. sau in conferinte de presa)
3. TNL Cluj (pentru prezenta in mass media)
4. Remus Lapusan (pentru ca a stiut sa stea)
5. Alin Tise (pentru disidenta)

el:
1. Emil Boc/ Traian Basescu
2. Vasile Dancu (IRES, sondaje)
3. Laszlo Attila (uneori, o scula in fund sustine coloana vertebrala)
4. Alin Tise (disidenta)
5. Ioan Rus (pentru ca nu s-a bagat inca)

anti-politicianul anului, dezamagitorul, omul de la care ne asteptam la mari realizari, de comun acord: Marius Nicoara

*** jurnalistii anului

eu:
1.denis barabas (pentru ca a devenit un nume. and we support youngsters)
2. monica neamt (pentru ca nu e usor sa fii acolo)
3. razvan robu (pentru reportajul cu piticii)
4. radu neag (am ceva ce multi expirati…)
5. pozarii clujeni AdS. chin

antijurnalistul anului: mihai gotiu.

el:
1. nu se acorda.
2. nu se acorda.
3. bianca felseghi (pentru discutiile despre revolutie, subiectele ei)
4. mihnea maruta
5. (e din familie, nu se pune)

antijurnalistul anului: ion novacescu

*** blogul anului

eu:
1. bianca felseghi (grand re-opening)
2. ana din america (a ajuns in Coti)
3. kristina restea (pentru cearta sanatoasa cu arhitectura)
4. rares bogdan (pentru “Cărtăreşti” şi “Bărbatul şi moda”)
5. licurici si-a inchis/redeschis bogul.

anti-blogaru’: alexa, tibilica o are mica.

el:

1. mihnea maruta (pentru moderarea dezbaterii presedintilor, cluj)
2. (e din familie, nu se acorda)
3. kristina restea (pentru emfaza intalnirii liniilor intr-o caramida)
4. bianca felseghi (pentru proiectul de la ZdC si pentru ca scrie ce nu se publica in ZdC)
5. rares bogdan (pentru stradania imuabila ca textele lui de pe blog sa nu apara in ZdC)

antiblogaru’: vasile racovitan (pentru ca nu poti trai numai intr-o continua dezamagire)

****afacerea anului

amandoi: BT, 10% Cipru
2. West Hotels (el)
3. paszkany-rimini (el), clinica blue life (eu)
4. mesagerul transilvan (eu), lichidatori judiciari, casa de insolventa transilvania (el)
5. apostu castiga primaria (eu), transferul ZdC, sorin dan- vezi mai sus)

antiafacerea anului: ftr.ro

*****subiectul anului

eu:
1. mihnea maruta, bakuganii
2. ioana oros, singurul roman care mai cauta morti e un clujean
3. bianca felseghi, cartile politistilor
4. (din familie)
5. (idem )

antisubiectul anului: bomba care nu a explodat, monitorul de cluj (din pacate, nu prea mai este link)

el:
1. iarna este ca vara (monitorul de cluj)
2 si 3 (familie)
4 si 5 pantelimon si centura.

antisubiectul anului: iarna este ca vara. monitorul de cluj

*****personalitatea anului

eu:
1. mihnea maruta (pentru ca a produs eroarea)
2. boc/basescu
3. constantin giurgiu , cinci copii cu zece curat
4. hilda peter (katalin varga)
5. florina ilis

antipersonalitatea: adrian gurzau (pentru ca a trait un an cu 2000 de lei si mancand de la cocktailuri)

el:

1. Mihai I (pentru ca exista)
2. emil boc/traian basescu
3. g.c. maior (pentru tupeul de a veni la cluj descheiat la nasturi pentru a i se vedea crucea de aur)
4. sorin apostu (preacurvie. administrativa, of course)
5. alin tise (din nou, disidenta)

antipersonalitatea: mihai gotiu.

printre preferatii nostri de anul asta, fara categorie, s-au mai numarat: crin antonescu pana fix inaintea turului doi, fergie, ciprian ranghel, costi rogozanu (in sfarsit un tip foarte onest de stanga), constantiniu vs alex stoenescu, houellebeq, harry potter, southpark: margaritaville, alin fumurescu, diverse filme, oameni si aspectele lor complexe.

i-am urat pe altii. sa nu le dam numele.

that goes for you, lespuc, buscu, hrebenciuc, toma (*) si maca (**).

bitches.

* tom, as in tom si jerry

** ratzushca

felicitari ziaristului responsabil si vigilent

pentru ca vin sarbatorile de iarna si pun pariu ca va hormonizeaza ideea si o sa urmeze inflatie de editoriale si povesti despre cat suntem de buni in luna cadourilor, iata, in aceasta rubrica as vrea sa le urez un sincer Craciun fericit celor ce au contribuit cu spor la concedierea unui sofer RATUC.

iata faptele:

ziua de cluj publica in editia de ieri un text semnat curajos: D.E. din care aflam ca un autobuz a tamponat un mercedes. citim in text ca soferul e un nesimtit pe baza declaratiilor a doi anonimi, soferul mercedesului si o “pasagera” din autobus. apoi, ca prin minune, in scena intra apostu care vorbeste despre suplimentarea numarului de autobuze. curajosul D.E. care semneaza si care banuim ca era la fata locului a uitat sa il intrebe ceva si pe sofer. e mai simplu sa citezi niste anonimi, nu?

astazi, biroul mass-media al primariei trimite un comunicat din care aflam ca, desi autobuzul nu a patit nimic, nimeni nu a fost ranit, etc, soferul este dat afara. in prag de sarbatori. din motiv de comportament urat fata de calatori. si vin eu si intreb: credeti ca s-a dus vreun calator sa reclame ca nu i-a lasat in statie? sau motivul a fost minunat de profesionistul text de mai sus. bineinteles, comunicatul Primariei nu mai spune asta. nu spune nici daca soferul a fost intrebat ceva, sau ce a zis, sau ceva. (a existat o ancheta interna? a verificat cineva ce s-a intamplat?)

nu. comunicatul e triumful talentului: l-am dat afara prompt, sefu! pai daca a scris la ziar… ce mai conteaza ca e criza, ca boacterii bat femei in statii, ca alea. nesimtitul asta a ciobit un mercedes si a jignit o anonima care era in autobuz si a scos citatul perfect: “Să mai zică cineva că este sigur să circuli cu mijloacele de transport în comun!”.

asa ca nu ma pot opri sa nu-i felicit din nou pe curajosii ziaristi care au facut usoara concedierea prompta si in interesul public a unui sofer ratuc care a ciobit un mertzan. Craciun Fericit!

felicitari si sefului ratuc, si sefului sau de la primarie. tuturor acestor cetateni responsabili, un Craciun Fericit!

ne-poezia

mâna ta s-ar deştepta uşoară ca boabele de rouă.

din păcate aici se opreşte. nu mai pot scrie poezie de aşa de multă vreme, încât aprope că n-am scris niciodată. şi probabil că nici nu am scris, doar mi-am imaginat. sau mi-am dorit, really really bad.

folosesc surogate şi-i invidiez pe ăia care mai au inimă să scrie versuri. albe sau încrucişate sau Dumnezeu ştie.

asta e problema cu muzica soft. ţi se pare că poţi scrie versuri geniale.

adevărul e ca îmi lipsesc hârtia şi stiloul (am o pană uitată undeva. şi o sticlă de cerneală neagră. ce boierie…)

adevărul e că prefer să fac pe scriitorul în loc să scriu.

las spaţiu între rânduri ca o amăgire de sinucigaş uitându-se la spaţiul dintre el şi elicea avionului. (pâna şi asta am citit-o undeva. ceva cu hemingway. haha.)

mă tot gândesc la versurile alea din baez, i hate ppl for not comming back and making a fool of themselves out of love.

mâna ta s-ar deştepta usoară ca boabele de rouă, ţi-ar lenevi amintirea pe umăr
tare acest Arghezi care scotea versuri din mucigaiuri şi noroi
i take it he was jobless and supported.

ştiu ce ii spui unuia care şi-a pierdut mândria, dar unuia care şi-a pierdut poezia ce îi mai zici?
(orice ştoarfă cu o capă e un super-hero-lurkin’)

sunt ca fata împăratului, nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, nici călare, nici pe jos, nici, nici
şi cel mai tăios
n-am mai scris o poezie de niciodata.

asta da pedeapsă, i’ll say!

Dear God, te rog, în general, aş vrea să mai scriu măcar o poezie înainte să mor.

prin mâna uşoară ca boabele de rouă obişnuiau să i se urce tuburi înguste
din muzică însticlată (i guess that was Ravel)
mi-e dor s-o mai aud o dată pe Lebeniţa zicând
“Ravel”
ca şi cum ar fi chemat pe nume un comerciant evreu de mirodenii
“Ravel”
accentul pe prima silabă.

şi dacă stai să te gandeşti
cine mai scrie poezii azi
freaks, losers, animals.

mâna ta s-ar deştepta uşoară ca boabele de rouă
înauntrul oricărui perete pulseaza cărnos tot un perete-
Omul ca o ceapă (=)) )

îi spunea tatei unul din foştii lui prieteni
(tata are doar foşti prieteni)
care fusese asistentul (account-ul) lui Lucian Blaga:

“maestrul spunea: filosofia? aş
vorbe de popă beat”

same songs

si.

and then.

and so on.

cele zece amintiri anonime de dinainte

cele mai puternice.

cum stateam pe banca din poala dealului verde scaldat in soare. in fata sareau pisicile prin iarba, albine zurbaceau prin lumina, corole galbene zumzaiau in soare, era o muzica in corzile aerului, era o liniste in culorile vremii… eram prin liceu, renuntasem la Dumnezeu de prin clasa a IV-a, si atunci mi se arata in splendoarea Lui. chiar mi se arata. nu se putea ca Universul acela “ut omnia sunt ordinatissima” sa fi fost intamplator. refuz.

cum un baiat fara nume, fatza sau glas, si-a trecut intr-o dimineata mainile peste sanii mei si m-a facut cea mai curata dintre femei. era o casa mica si veche, statea sa cada, el era ca un copil crescut de bunicii lui, eram doi straini, nu ii stiu nici acum numele adevarat, fatza sau glasul, nici el nu m-a cunoscut vreodata. era in pielea lui ceva ca un miros de gutui, era in mine ca o spaima crunta. pentru o secunda sau mai putin s-a cascat o tacere asa de mare, ca eu i-am auzit pravalindu-se inima. e tare mult de atunci.

o cafea amara, un varf de munte, un om de care nu ma pot desface. mainile lui de copil batran. ochii lui amarui.

cum mancam pamant crud cu mana odata, intr-o vreme, pe la vreo 3-4 ani, la bunicii din Bucium. (au murit amandoi si imi pare rau si acum ca nu am inteles cine erau. am citit apoi un veac de singuratate, tarziu, si mi-am gasit unul din numele secrete:Rebeca. un nume trist)

memorie fotografica. doua “poze” pe care nu le pot lasa. intr-una aveam vreo 2-3 ani, eram imbracata intr-o salopeta de fas, era iarna si tata ma tinea de subtiori. radeam. intr-a doua, o mama obosita si adormita, il tinea pe frate-meu.

ritualul Lebenitzei de iesit in lume. cateodata as da orice sa mai vad asta. intai isi bea halba de cafea indoita cu lapte dupa care incepea. isi prindea parul in varful capului. apoi deschidea o cutie de pudra care mirosea aloe si miere si se pomaduia. isi tuguia buzele, importanta si prinsa. termina. isi tuguia buzele din nou si isi punea un ruj aproape visiniu. era multa viata si multa pasiune in machiatul ei.

un parfum pe care l-am avut, cu gust de cirese amare si lamaie. sar din el imaginea unui hotel de bucuresti cu o camera alba, milioane de lumini vazute de sus, o sighisoara crepusculara, o poveste trista si niste carlionti pe care i-am pieptanat si pe care nu o sa-i mai gasesc niciodata.

cum veneam noaptea cu blanka din hard rock si cantam love of my life.

cum, intr-o noapte de vara, la o sarbatoare cu fan, l-am reintalnit pe primul barbat. am recunoscut tot. mi-e dor de prietenul meu din el.

cum fumam singura nopti intregi pe cetatuie scriind.

vo

viceversa. cazul “loser-ului”

“În cazul d-lui Geoană, o asemenea soartă ar fi binemeritată – ar putea să se ducă să se relaxeze în exit pool, piscina unde dl. Vântu îşi îneacă vechii prieteni.”

CTP, Gandul, 8.12.2009

nu cred ca am vrea, vreunul dintre noi, sa fi fost in pielea lui geoana lately. hai sa gandim ca oamenii. esti banalul prostanac. se fac bancuri, putine bune, pe seama ta. inghiti. vorba unei analize a unui prieten: tii un partid monstruos in echilibru, cu toate tarele lui. majoritatea umane.

dintr-un imbold aproape de arhetip, te bucuri ca boul cand crezi ca ai castigat. serios. credeti ca e usor sa fi fost in pielea lui geoana?

*

sa-ti pupi nevasta si copiii, sa ii multumesti tatalui mort, ca la oscaruri. pasul catre hollywood se dovedeste, in general, a fi fatal. bietul de el. nu cred ca as fi putut suporta. sincer.

si ma duc la cel mai apropiat personaj: lefter popescu. viceversa.

sa te bata ani la rand mitocanul. si spun asta fara vreun regret. sa stii ca ti-ai facut toate lectiile, ca ai pedigree-ul, ca nevasta se imbraca corect (chanel, originalul, roz, perle adevarate), ca ai fost ambasadorul in SUA, costume ireprosabile, cravate pe masura, ca, in fine, indeplinesti toate, dar absolut toate, conditiile impuse. ai biletele in buzunarul hainei.

cum dreacu te culci langa nevasta a doua zi. ce le spui copiilor tai. e o tragedie aici, cum le spui copiilor tai ca ai pierdut? cum te mai simti om cand esti motivul de fun a unei jumatati de tara? ce fel de tata te simti?

sa cadem de acord.

mircea geoana e un personaj de tragedie.

mircea geoana a tropait in noaptea exit-poll-ului sparand ca reteta va functiona. un fel de wishfull tinking.

mircea geoana chiar s-a vazut la capatul unui drum lung, cu coronita pe cap. el, elevul tocilar, vorba lui mihnea, silitorul tacut care strange din dinti si repeta. imi vine in minte versul lui nichita: piciorul i se tocea. i se tocea. i se tocea.

i s-au scurs prin memorie scurt eforturile egale cu compromis pe care le-a facut. nu cred ca nu a inghitit de sute de ori in sec zicand : o sa vezi tu…

si s-a vazut, dimineata fiind, nimic. bietul geoana, din nou. viata lui politica atarna de incisivii unor preistorici politici antrenati sa rada a zeflemea. egal cu finalul.

stai sa-ti imaginezi. un fel de sisif al principiului plastilinei: iei lovitura, te regrupezi, iei, revii, iei.

bietul geoana. el stie lectia “pederost”. dar pierde. e o tragedie aici. caragiale viza un arhetip (creatia care nu dateaza e cea a arhetipurilor, pana la urma. jungian) sa nu trecem peste ea like that.

geoana e un om. te pui in locul lui. misto-ul tarii. “prostanacu’ “

ce dracu o fi in sufletul unui om cand pierde tot. absolut tot ce-ar fi putut fi.

?

*sursa foto: Roxana Iordache. foto: Mircea Restea

jurnalistul “mic”. o specie pe cale de disparitie

pentru ca este, clar, o specie pe cale de disparitie. acel jurnalist care stie ca meseria lui este aceea de a dezvalui fapte. de cele mai multe ori urate. de la un numar repetitiv incolo, scarboase. de la un alt numar, banalitati.

serios. cand a fost ultima oara cand v-a placut un jurnalist pentru subiectul pe care l-a scris. nu pentru opinia, nu pentru abordarea (desi si asta conteaza mult), pur si simplu pentru ideea si declaratiile pe care le-a dat.

pentru ca, talibani sau nu, pe bani sau nu, oricum ar fi, jurnalist este cel care (intr-o ordine fara ordine):

1. functioneaza dupa un criteriu unic. informarea cititorului. stie ca jurnalismul nu are un rol “educativ”. jurnalistul evita opiniile sale personale, in afara editorialelor. jurnalistul functioneaza cu declaratii, reactii, toate raportate la niste fapte. sau principii.

2. stie ca, desi va da un subiect sensibil, nu il va suna a doua zi niciuna din partile implicate. nici macar cele politice. se numeste seriozitate si echidistanta.

3. citeste toate ziarele. informatiile stau nevalorificate peste tot.

4. nu alege vreodata o tabara. rolul sau este mai inalt de atat. rolul sau sta in a-si informa corect cititorul.

5. nu prea apare la tv. treaba lui nu e acolo. treaba lui e printre oameni.

6. pune intrebari ciudate si pare depasit de nume si functii. niciodata nu lasa o intrebare fara raspuns, oricat de “cretina” pare. insista stupid pana la a fi luat de tampit de colegi. are curaj.

7. cunoaste exact oamenii pentru care scrie. nu va intreba niciodata intr-un interviu ceva “mega-destept” cu riscul de a rata jocul interviului: acela de a arata cine este interlocutorul. jurnalistul pursange nu vrea sa arate cat e el de destept.

8. scrie intotdeauna un text cu balantza. gasim in el raspunsuri formulate de personaje. intotdeauna un jurnalist va lua reactia celui acuzat. intotdeauna.

9. are propriile lui idei. scrie din “pitici”, si ii iese. un jurnalist este recunoscut dupa subiectele lui despre care s-a vorbit saptamani la rand, nu dupa judecatile lui de valoare.

10. in fine, un jurnalist este acela care desface. nu e treaba lui sa dea premii, sa laude sau sa seteze trenduri. un jurnalist este acela care, din proprie initiativa, nu preda un text copiat, fusherit sau banal. e sub demnitatea lui. un jurnalist lucreaza cu exclusivitati. cu ideile lui.

in acelasi ritm, nu este un jurnalist cel care:

1. scrie doar editoriale referindu-se la cei de sub el (cei care muncesc, de fapt) ca fiind “colegii mei”. noi niciodata nu.

2. scrie din prima opinie si e de parere ca e geniala.

3. are si o agentie de publicitate. cum ar veni, cu o mana opiniile, cu una contractele.

4. nu a scris o stire in viata lui. dar’mite o ancheta. o exclusivitate.

5. (poate ar trebui sa fie pe primul loc) crede ca cititorul e un fel de balast. un motiv secundar. un fraier.

6. este membru intr-un partid politic.

7. este sunat pentru ca materialele jurnalistilor de la primele 10 puncte sa dispara. si ele dispar. cu motivatiile de rigoare.

8. crede ca nu mai are nimic de invatat in meserie.

9. scrie din prima opinie si e de parere ca e geniala.

10. cu riscul de a ma repeta: nu a scris o stire in viata lui. dar’mite o ancheta. o exclusivitate.

scriu asta sub spectrul acestei campanii. am crezut ca am depasit demult faza nouazecista in aceasta meserie. din pacate, am senzatia ca suntem doar la un inceput. am facut un salt in gol. e din nou vremea editorialelor “luminatoare”, in timp ce ziarele gem de lipsa de informatie.

“ana are mere” trage sa moara. in locul ei, putem citi despre filosofia lui a avea, cat de mari sunt tatele lui ana si, nu in ultimul rand, cat costa merele.

e putin? e bine? merita pretul unui salariu? ne asumam inca 20 de ani? in orice lant trofic, disparitia verigii de la baza, cea aparent banala si neimportanta, inseamna disparitia ecosistemelor.

numai el

el doarme linistit si nu stie ca eu scriu. el crede in fizica nucleara si in matematica pura, ceea ce e de neinteles pentru mine, care am “ramas pe vara” intr-a unshpea la mate. dar aici nu e despre mine.

e ciudat cumva. iubesti atatia oameni intr-o viata. cei pe care ii iubesti fara scapare continua sa traisca in tine, oricum te desparti de ei, orice ai face, oricum te-ai eschiva. ei traiesc separat de ei, separat de tine, separat de orice. insa el, el e barbatul care doarme si eu scriu cu drag.

el e primul barbat care s-a oprit si a vrut sa ma invete despre oameni de tot felul. el mi-a spus maestrul si margarita, el, dragul meu el, a trait moscova.

el, iubitul meu el, (o sa ma urasca pentru asta. el e un rezervat. nu-i place sa spun despre el), a rezistat intr-o moscova fara paine si fara apa. “am avut odata, o saptamana la rand, o bucata de paine. si un litru de lapte”, mi-a povestit odata. la sfarsit, a schimbat o cartela pe o bucata de salam. in romania, acasa, deja erau de toate. el a stiut ca trebuie sa termine lucrul odata inceput. el, iubitul meu, nu se plange niciodata. el imi iarta orice bazaconie. and you know me, i’m crappy most of the times.

el nu a fost niciodata un sfant. cine numara? pentru el vreau sa invat sa pictez cuvintele, pe care, altfel, le-am uzat. vreau sa pictez prima data “tu”.

a muncit in constructii in rusia. a luat bataie. uneori crunt. ca a pupat ceva fata, ca i-a suparat pe altii. de-aia il iubesc cat stiu eu. ca n-a vrut sa fie altcineva niciodata. imi povesteste lucrurile astea razand: le-a trait. el, iubitul meu, a fost printre primii ziaristi romani pe frontul din afganistan. are doua albume de poze: e barbos peste poate, are brate groase, zambetul ca o taietura de bisturiu. are o fotografie cu cinci baietei, pana-n 10 ani, cum stau ei de la cel mai mare la cel mai mic, si fiecare are in loc de un picior proteza. mi-a povestit cum i-a fost frica in afganistan rau de tot. dupa aia a fost in colturile lumii. una din dorintele mele e sa-l duc odata in delta, sa poata pescui acolo o luna.

el doarme cu mana rezemata de cap si eu caut cuvinte care sa nu semene a dragoste, ci a adevar.

el m-a invatat multe lucruri despre oameni. el m-a invatat sa cant “ana, zorile sa varsa”, sa stiu ca este o diferenta intre gulyas si tocana, sa vad ca judecata mea e stramba, sa cunosc oameni pe care, altfel, nu as fi putut. niciodata nu m-a corectat. doar a asteptat dupa mine. eu stiu ca el prinde stiuci, face focul la munte, canta in rusa si ma iubeste.

el e un fel de copil. rar ii desfac povestile cu russja cea rece si viata lui de candva. el imi face surprize minunate. pe care eu insami n-as sti sa le fac (mie imi place tim burton. pe el il adoarme. musicals, really mi-a adus sweeny todd intr-o seara, mi-a pus vinul in pahar si tigarile langa si mi-a spus sa ma bucur. oh, and I did… ).

eu stiu ca il obosesc cu fitzele mele, dar el nu spune asta niciodata. el vine acasa seara obosit si scarbit si eu ii povestesc ce-cred-eu-despre-viata-si-lume. si el asculta. eu il iubesc pentru ca ii pasa.

pe el il enerveaza cand eu rad la evenimente oficiale. dar eu stiu ca el crede in rasul meu ca-ntr-o teorie de matematica pura. el se amuza cum am eu doua-maini-stangi, cum fac gafe monumentale. el nu crede in reprosuri.

eu il invidiez. profesional, e mai bun ca mine. damn it, rar pot sa zic asta. treaba lor de “moguli” si “mogulasi”, noi doi stim cine suntem si ce putem. el are o palarie mai mare

el a trait alte vieti inaintea mea, dar niciodata nu le-a socotit. eu, in mega-narcisismul meu, ii povestesc “ce cred eu”. el ma lasa…

el a fost eu cand eu nu puteam fi. el stia sa umble cu fetita noastra dupa doua zile. el a inteles toate tristetile mele de atunci. el a avut incredere in mine in fiecare secunda atunci, si asta e foarte mult. el nu e barbatul cuvintelor, numai eu ma inec in ele.

el nu ma pune sa calc si sa spal sosete, si cu asta stiu ca intelege exact cine sunt.

il urasc uneori. uneori nu ma crede, uneori parca uita ca eu , ca-n nichita stanescu, eu numai pentru el traiesc. si pentru momorutz, careia tot el ii ghiceste cele mai noi nume. el mi-a aratat ca stim minuni. el are rabdare cu mine, si asta, din nou, e foarte mult.

el stie ca eu is ciudata, dar nu ma judeca. el canta noaptea, la munte, langa foc. el asteapta pana ramanem numai noi, si apoi spune lucruri frumoase. el sforaie noaptea, e taios la vorba, e neiertator. cu el.

el, dragul meu, vrea sa fie tatal cel mai bun. asta il apasa in crestetul capului. fetita noastra numai pe el il asteapta

el nu este de vorbit. e singurul om despre care nu se comenteaza.

PS. and a song to go with all this.

sa ne salvam. macar pentru 20 de minute

ideea acestei ziceri este foarte simpla. sa ne cufundam in cinci povesti minunate, fiecare cu muzica lor, cu aroma lor, sa inchidem ochii si sa ne imaginam ca: dansam ca-n liceu pe-un prodigy bun, ne tremura inima la primul “bluz”, suntem in prima vacanta pe banii castigati din primul job, traim intr-o tara cu oameni normali, presa de calitate, politicieni care ar putea, la o adica, sa concureze cu un lider ca eisenhower si ce vise ascunse mai aveti voi.

povestea numarul unu. conteaza inima si cantecul ei. va rog s-o dansati in gand asa cum merita, cu frenezie, cu inima pe buze, cu dragoste pentru soare, apa si porci care rontaie caroserii de trabant.

povestea a doua. pe pilat din pont il durea ingrozitor capul. un nebun cu voce metalica si sfredelitoare l-a vindecat, iar el, pilat din pont, marele procurator, l-a trimis la moarte. cumva, sa-l vindece inca o data. un poet fals devine un poet adevarat, diavolul Woland cu un ochi verde si unul negru o incoroneaza pe margarita regina balului subpamantului. sa inchidem ochii si sa ne gandim, pe muzica asta cruda, cum pilat din pont si-a regasit somnul dupa doua mii de ani, iertat de nebunul cu voce metalica.

povestea a treia. nu are nevoie de niciun comentariu. come on with the raaain…

povestea a patra. o voce inconfundabila, un carnaval, un tango. first, there is desire… cu cine l-ati dansa?

povestea a cincea. despre infruntari. trei dintre preferatii mei: tonul lui depp, accentul lui rickmann, regia lui tim burton. pam-pam-pambambambam…

si un bonus neasteptat pentru cine a venit cu mine in gand pana la sfarsit. cuvinte romanesti frumoase.