să găseşti comoara din copilărie. checked!

le vedeţi? ieri seară erau în jurul blocului, vreo treisprezece bucăţi, presărate ca şi cum ar fi “plouat” cu ele. sclipeau prin pietriş. le-am adunat cu o bucurie de aia, cum au copiii când sapă în pământ şi găsesc cioburi colorate şi cred că au găsit nestemate. aşa am şi decis: că bucăţelele astea lucioase şi bine şlefuite sunt o comoară. şi mai mult, că mi-au fost trimise mie şi doar mie. şi ce era şi mai frumos era că nu erau toate la un loc, ci împrăştiate, deci bucuria a fost şi mai mare: nu le-a pierdut cineva, nu a vrut să le arunge grămadă la gunoi, nu au urme de lipici, deci n-au căzut din vreo bijuterie-ornament.

azidimineaţă, curăţând bine locul din ochi, am mai găsit vreo trei, care îmi scăpaseră. le-am adunat şi pe astea. m-am uitat apoi mai jos, la tomberoane, cu inima strânsă, nu cumva să fi pus cineva acolo o plasă plină de ele, spartă pe vreo parte. nu era. iupiiiii!

vă daţi seama? în sfârşit am găsit o comoară. eu, care n-am găsit niciodată bile de sticlă ascunse, monezi, cutii, nimic. în final, alternez între vreo trei variante variante.

sunt din cer şi conţin nişte mesaje cruciale pentru omenire, încifrate. încă n-am găsi exact sistemul de decriptare, dar le ţin pe birou şi din când în când le mai verific, le pun în lumină, da de, da de…

le-au pus spiriduşii special pentru mine, ştiind că mă bucur de comori, şi, oricum, n-am găsit niciuna niciodată şi că, în general, sunt cuminte şi mănânc tot la masă.

m-am mai gândit la Oglinda din Crăiasa Zăpezii, dar nu pot fi cioburi din ea, că sunt rotunjite ca şi cum ar fi fost topite.

oricum, e clar că sunt un mesaj, o poveste, de care trebuie să am grijă. am găsit o comoară, în sfârşit. a meritat aşteptarea