despre frumusete si joc. elogiul huiduielii

va sfatuiesc sa huiduiti cat mai puteti. ne putem trezi, in universul asta de specialisti ai esteticii, ca intr-o zi huiduitul sa fie interzis si inlocuit cu aplauze. huiduiti sanatos la o piesa de teatru proasta, la un film cretin, la o carte idioata. huiduiti cu responsabilitate, ganditi-va ca huiduiti pentru dreptul urmasilor vostri de a huidui. huiduiti cu stampila la alegeri, cu telecomanda in fata televizorului. huiduiti cu drag si cu sete, matur si meticulos, cu bun gust si cu seninatate.

probabil ati vazut, sau pentru cei neclujeni, macar ati auzit de faimoasa (deja) pietonala din cluj, recent imbogatita cu trei cilindri de ciment pe post de suport afisaj publicitar. cea pe care arhitectii de la planwerk au proiectat-o si, se pare, nu avem voie sa credem despre ea decat ca e magistrala, monumentala, superba, etc. huo!

mi se pare hilara, pana la teatru absurd, “opinia proiectantilor”, care explica intr-o scrisoare lunga, plictisitoare si arida (cam asa gasesc eu, evident, fara sa fi primit sfatul estetic al vreunui specialist, si pietonala) trei cilindri de beton inalti si urati. huo!

SUNT URATI! pot s-o zic de 1000 de ori, si de fiecare data va fi egal exact cu ceea ce cred. parca suntem in povestea lui christian-andersen, da, cea cu hainele imparatului. SUNT URATI! la fel de urati ca ultimul petec verde din centru lipait de bolovani, la fel ca scaunele de pe pietonala de pe eroilor, chipurile de lemn, de fapt din plastic. huo!

sunt niste uratenii care striga “Sunt urat!” si zau daca am nevoie sa citesc o pledoarie copiata din ceva carti de specialitate, fara nicio legatura cu subiectul, ca sa pot aprecia cat de urati sunt trei cilindri de beton urati intr-un centru istoric. si ma distreaza acest domn arhitect profesionist care, desi a “creat” ceva, deci aprecierea e a publicului, el insista sa dea “reteta” intelegerii creatiei sale. e ca si cum lynch s-ar apuca sa explice intr-o lucrare de diploma ce a insemnat piticul din twin peaks. cu deosebirea ca piticul “facea sens”.

si cat patronising in explicatia lui, de parca e un ilustru filosof german care explica sensul vietii pentru o maimuta. “Referitor la stâlpii de afişaj, considerăm reacţiile ca fiind premature, atât timp cât funcţionalitatea lor nu a fost dovedită prin primirea de afişaj publicitar”. ati inteles, prostilor? “functionalitatea” conteaza. faptul ca pot arata, pentru un ochi neantrenat de ani intregi de studii, cu trei cilindri de beton urati, e pur accidental. si domnul profesionist insista: “descrierea lor ca simple obiecte de beton este superficială”. insista pana cand realitatea se deformeaza in mintea lui convinsa de adevaruri estetice si revine ca un bumerang, sa-l plesneasca peste ochi. imaginea nu minte. si in imagine sunt stalpi de beton. urati.

si ma intreb. cand ne-am pierdut dreptul de a spune despre orice ca e urat. ca nu ne place. ca nu face sens. ca nu e frumos. ce fel de “creatie” e aia pentru care trebuie sa citesti instructiunile de utilizare? ce fel de intelectual este acest domn arhitect care se razbuna ofticos pe un public a carui singura “vina” e ca nu i-a placut creatia?! nu altceva. pur si simplu nu i-a placut.

e ca in bancul ala: crezi ce vezi sau ce iti spun eu?

cata tristete. si cat pai in cur in loc de joc. cata sterilitate. cat de prosti si insignifianti ne vad acesti domni profesionisti care au creat trei stalpi de beton. urati. si cata munca pentru trei stalpi de beton. urati.