CRU

cum ii ziceam azi unui amic: de la intai, luna viitoare, libera de orice contract. decizia are legatura si cu starea de burtica-de-opt-luni-de-sarcina, dar in mod covarsitor cu dispozitia mea de a aprecia singura cu cine si de ce lucrez, in special dupa ce am vazut si auzit in ultimele zile. si aici e ca la divortzuri: nepotrivire de caracter

e foarte ciudat. de patru ani m-am obisnuit sa ma trezesc dimineata, sa deschid tv-ul pe realitatea, sa ma imbrac si sa ajung la redactie: intai pe 9 jumate, apoi pe 10… sa citesc ziarele, sa vad acelasi subiect prezentat in toate felurile, sa invat din titlurile date de altii, din subiectele abordate de altii. ti se grefeaza in memorie: mirosul de ziare amestecat cu mirosul de cafea, cu sunetul cooler-ului care trezeste adormirea calculatorului, fratele istet si bazaicios cu mintea cat o baza de date.

e ceva nobil in dimineata meseriei asteia, mai ales daca stii si vrei s-o faci asa cum merita. e un fior ca te asteapta ceva nou, ca vei avea sansa sa-ti uimesti/sochezi/informezi/incanti cititorii inca o zi, ca sta in puterea ta sa schimbi lumea, oricat de naiv suna. e o provocare la creativitate si la joc, e ca un turnir, doar ca esti singurul cavaler si din partea opusa vine Lumea. e emotionant

tin minte ca in facultate faceam misto de un prieten ca e “insurat cu jurnalistica”… adevarul e ca iti intra in sange si devine un fel de a fi, un fel de a privi lucrurile, insa pana la urma cred ca asa se intampla cu orice meserie pe care o faci cu respect si self-involved. in momente de genul asta imi e clar ca nu vreau sa fac altceva…

si-acu ma trezesc in fata marii dileme: in ziua aia de intai, dimineata, ce o sa fac?

ca idei am si nu ma vad stand si asteptand barza cu ochii pe geam

in aceeasi ordine de idei, am si o groaza de carti pe care le-am tot amanat la citit, o groaza de idei pe care nu le-am scris. mi-i dor sa recitesc in casa bunicilor mancand prajitura cu ciocolata, mi-e dor sa ma plimb ca-n facultate, cu mainile-n buzunar si gandurile spanzurand in crengile copacilor, mi-e dor sa citesc ziarele dimineata in cafenea fara sa imi zic: intro-ul e cam slabutz, textul nu incepe cu stirea, aoleu, ai fasait subiectuuuu!

cred ca pana la urma, tre sa impac workaholica cu lifeaholika din mine! noroc ca nu suntem (prea) multe