CRU

am citit azi cateva editoriale care m-au uimit. de fapt le-am citit aseara, dar am avut vreme sa le rumeg si sa ma constat fie uimita, fie contrariata. de exemplu, va propun sa le cititi pe astea doua in contrapunctie (ambele teoretizeaza “conditia jurnalistului, intre noi fie vorba imi place chestia asta cu “conditia” de cand citeam comentarii la eminescu si ma ingrozea lemnozitatea exprimarilor). asadar doua editoriale cu si despre ziaristi:

unul romantic si, poate, pe bucatele chiar pateticutz, insa in ansamblul sau poetic cumva. autorul, alin fumurescu, zis si fumi, face apologia unui jurnalist infipt bine in valorile morale ortodoxe, cu un fel mic de imitatio christi prin suflet, restaurator si modernizator (poate ca totusi nu e un mic imitatio christi ), muncit de plagile oamenilor, dar si de un anume dandysm (care, in esenta, e tot romantic). eu cand citesc textul lui fumi ma gandesc la jurnalistul ala pur, ideal, care traieste pe jumate intr-o sfera luminoase si pe jumatate da la vidanja. si incearca permanent sa tina un echilibru intre cele doua: rahat si lumina. (e drept, cand scriu eu, nu mai pare la fel de romantic).

si al doilea. care se vrea o pledoarie in favoarea ziaristului bogat. care ar fi credibila daca nu ar fi atata de “din varful ficatului” si mai ales din gura lui rosca stanescu. urla din text gica cel frustrat care se face ziarist de foame si ca altfel nu se poate impune, mananca cat si ce poate cu aviditate, si la final vomita pe toata masa din jurul lui. “un gras in impas dupa o deceptie alimentara”, vorba unor poeti in viata. si mai e ceva in editorialul lui rosca (in afara de mizerie): anuntul fin ca atata timp cat el va exista, va duce cu el si va proteja si categoria “jurnalistilor bogati”.

si, in final, al treilea editorial: avertizarea lui paszkany. prin ceva eveniment ciudat, tavi hoandra scrie azi un text pe care eu l-am gasit ok. evident ca nu da nume (singura vina pe care i-o gasesc textului si stilului), insa pune degetul pe o rana care tinde sa faca victime la cluj: tendinta lui arpi de a inghiti tot, de a controla si de a dicta in politic, economie, etc. desi nu-i spune numele (paszkany ), hoandra reuseste o descriere destul de apropiata de actualele intentii si intinderi pe care omul de afaceri le-a lasat la lumina. si, esential, ii arunca acestuia manusa:

“Deşi groful clujean post-Funar este mai bogat, mai rafinat şi mai versat, el este “servit” de acelaşi gen de indivizi minusculi, care nu cred nici în onoare, nici în prietenii sau principii, ci doar în propriile avantaje materiale imediate.

Fapt care va face din căderea oricărui grof care visează să-şi “bage Clujul în buzunar” şi să-i distrugă pe toţi ceilalţi, consideraţi periculoşi, doar un fapt “de drept comun”, ca oricare eşec. Cât despre politicieni, aceştia vor rămâne întotdeauna la fel: pentru ei căderea unui grof nu înseamnă decât o pagubă colaterală.”

cool, bine zis, bine scris.

cu mentiunea ca paszkany a fost unul din personajele protejate de ziua de cluj, pana acu’ un numar de luni, care in intuitia mea coincid cu spargerea buboiului gazeta.