later thoughts. fenomenul de aburire a lui NU

m-am gandit mult azi daca vreau sa scriu ceva despre mailurile alea de la jurnalism. pana la urma am renuntat, cred ca nu merita sa fie comentate. mai cred ca, dupa raspunsul de azi, ala cu “publicati asta sau nu publicati nimic”, lui rad ar trebui sa-i ceara cineva demisia. sau sa si-o dea singur.

am vazut de-a lungul timpului oameni care nu au fost capabili sa spuna nu unor acuzatii. simplu si demn. fara mare tambalau. “eu nu am facut asa ceva”. atat. fara multe explicatii secundare, fara teatralisme, fara maruntisuri. si m-am intrebat de ce. ce te blocheaza sa spui “sunt nevinovat” si atat. am devenit atat de decrepiti in inimi ca nu mai avem constiinta adevarurilor simple? sau e un sindrom: odata ce ai inceput sa trisezi, sa minti si sa te minti, nu mai esti capabil de adevar?

cum poti sa-i ceri unui astfel de om sa invete jurnalistii sa aiba coloana vertebrala… in opinia mea, rad a confirmat azi ca acele mailuri ii apartin. restul nu merita comentariu.

m-am gandit apoi la schimbul de replici cu dan tapalaga, de cu un post mai jos. tin minte cum ii reprosa lui cornel nistorescu intr-un talk-show faptul ca ani la rand generatia sa nu a facut nimic pentru curatarea presei. si cred ca, la nivel de generatie si de mentalitate, i-as face aceleasi reprosuri. lui si multor altora. oi fi needucata. dar a numi o duplicitate “nuanta” sau “onestitate” face parte din alta generatie. si nu trebuie sa mi se mai explice nimic. pacat ca nu ne putem intelege.

si m-am mai gandit ce putini prieteni iti raman, in timp. ei se decojesc, unul cate unul. si eu m-am decojit de alti oameni. de unii mi-e rusine ca le-am inselat asteptarile. ca am gresit. cati oameni adevarati cunosti, de fapt, intr-o viata?

P.S. saru’mana elina. azi m-am sprijinit si m-am imprietenit cu ideea ca incepem sa invatam amandoi, eu si pitic, inca o data, cine suntem prin lume. sper sa nu devenim niciunul, niciodata, oameni seriosi