requiem for a dream

am gasit ieri, intamplator, pe net, materialul acela mare cu “cinci ani de clujeanul”, in care aproape fiecare reporter si “sef” scrisese ceva si am retrait senzatia aia de familiaritate placuta in ce scriau fostii mei colegi.

am regasit ideile acelea frumoase care ne faceau mandri ca lucram la un ziar si nu la o fabrica.

“Noi nu scriem despre senzaţionalul gol, ci despre spectacolul vieţii. E o diferenţă. Tonul nu ne e încrâncenat, pentru că nici clujenii nu sunt. Şi dacă orice păcătos are un înger care-l iubeşte, de ce să nu-i consideri oameni pe toţi aceia despre care scrii? Nu pierzi nimic. Dimpotrivă. Iată dovada”, spunea pe atunci “eminenta cenusie” de la clujianu.

“Cam ăsta ar fi cel mai haios material la care am lucrat în cele cinci luni la ziar. Sigur că au mai fost şi altele în care am fost fugărit de curcani, bruscat de farmaciste, reţinut de jandarmi, dar toate astea sunt culisele haioase în spatele unor materiale “serioase”, spunea un alt coleg, si by all means, avea dreptate.

“Să vrei să cunoşti oamenii mai mult decât ţi-ai închipuit vreodată, asta cred că înseamnă Clujeanul. Ştiu! Să scrii la timp şi să-ţi ţii cititorii cu sufletul la gură până la sfârşit!”, paria cu indrazneala o colega.

“Faptul că a rezistat 5 ani pe “ciudata” piaţă locală, ca şi lider la săptămânale, fără să se îndoape cu friptane, reprezintă o performanţă de invidiat.

Ştiu că lui nu-i place să se laude, nici să-şi serbeze ziua în mod “public”, aşa cum fac alţi colegi de-ai săi, la numere rotunde. El are un stil propriu şi îşi respectă cititorii, care au învăţat să fie mofturoşi şi exclusivi, asemeni lui. La mulţi ani, Clujeanul!”.

si astea sunt doar cateva fragmente. nu stiu daca pe voi va trec fiori, pe mine da. cine a lucrat in perioadele alea in redactie stie de ce. o recunosc, pana la urma, si cei mai indarjiti dintre fostii mei colegi, in ei insisi.

si nu pot sa nu ma intreb ce naiba s-a intamplat ca de la ziarul acela sa se ajunga la ceea ce am vazut azi. vasile a vazut si el.

pe mine m-a intristat foarte. am redat opiniile de mai sus pentru ca poate redactia asta le-a uitat. poate ca, muncind in fiecare zi, au uitat ca scriu despre oameni si mai ales pentru ei. au uitat sa spuna povesti frumoase care te tin cu sufletul la gura. au uitat ca o viata-poveste de la clujeanul poate sa lumineze fata cititorului. ca mai mult decat orice, clujeanul era o idee nobila, impletita cu bucuria de a scrie. bucuria de a lasa omul “sa se spuna” in ziar.

ce am vazut azi m-a facut sa-mi fie rusine pentru publicatiile clujene si pentru o breasla in care asa-zisii jurnalisti sunt promovati pentru ca tac la ineptiile superiorilor lor.

jalnic.