cu dragalasenie, despre oameni si idei. post modificat
unii oameni traiesc stiind cine sunt, altii afla la sfarsit cine au fost iar altii pur si simplu se adapteaza. sunt… flexibili, ca sa zic asa. ce te faci insa cand “flexibilitatea” este insusi omul. ce ramane din tine, atunci? un bun afacerist sau un bun tata? un om sau o fiinta isteata?
(aici mai scriam niste lucruri pe care le-am sters ulterior. nevermind, e soare. nevermind, people have their own ways. nevermind, I’m happy)
dar vorbeam de ipocrizie, care e cu totul altceva. ipocrizia este atunci cand, indiferent de mediu si de conditie, cineva trebuie sa se situeze de partea “populara” a problemei. ipocrizia este atunci cand ai coloana vertebrala dintr-o melasa aurie si pufoasa si poti sa razi sau sa plangi in acelasi timp, la cererea publicului care aclama.
mai sinistru decat tot, ipocrizie inseamna ca esti maruntel si imatur si nu stii cine esti de fapt. sau stii: esti cine trebuie sa fii. cine e necesar si imperios sa fii ca sa-ti poti pune problema asta si maine. maine cine o sa fii?
